întuneca

ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. tranz. şi refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura, 2. refl. (Despre corpuri cereşti; la pers. 3) A-şi pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ tranz. fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ refl. fig. A-şi micşora sau a-şi pierde capacitatea de a gândi. 3. refl. fig. A se posomorî; a se întrista. 4. refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare "a acoperi cu o tunică".

Trimis de valeriu, 25.11.2006. Sursa: DEX '98



A (se) întuneca ≠ a (se) însenina, a (se) lumina

Trimis de siveco, 25.11.2006. Sursa: Antonime



ÎNTUNECÁ vb. 1. v. însera. 2. v. înnopta. 3. (înv.) a se îmbezna. (Un astru care se întuneca.) 4. v. înnora. 5. v. închide. 6. v. încrunta. *7. (fig.) a eclipsa, a umbri. (I-a întuneca pe toţi cu verva sa.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ÎNTUNECÁ vb. v. întrista, mâhni, orbi, posomorî, tulbura.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



întunecá vb., ind. prez. 3 sg. întúnecă

Trimis de siveco, 25.11.2006. Sursa: Dicţionar ortografic



A ÎNTUNECÁ întúnec tranz. 1) A face să se întunece. 2) fig. A face să pălească (în faţa altui lucru); a pune în umbră; a eclipsa. /<lat. intunicare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE ÎNTUNECÁ mă întúnec intranz. 1) A se lăsa întunericul; a se face întuneric. Se întunecă. 2) A deveni mai închis la culoare. Faţa i s-a întunecat. 3) fig. (despre persoane) A deveni trist; a se întrista; a se posomorî. 4) (despre vedere, minte) A pierde din proprietatea de a percepe clar realitatea înconjurătoare; a se tulbura. /<lat. intunicare

Trimis de siveco, 25.11.2006. Sursa: NODEX



întunecá (întúnec, întunecát), vb. – 1. A (se) face întunecos, a (se) lipsi de lumină. – 2. A (se) umori, a face să nu mai vadă. – 3. A (se) posomorî, a (se) întrista. – 4. A (se) închide la culoare. – 5. (refl.) A se acoperi cerul de nori, a se înnora. – 6. (refl.) A se însera, a se înnopta. – Mr. antunic(are), megl. antunic(ari). lat. *intŭnĭcāre de la tŭnĭca (Densusianu, rom., XXXIII, 280; Byhan 25; Weigand, Jb., III, 26; Puşcariu 895; Candrea-Dens., 892; Densusianu, GS, V, 19; Spitzer, Dacor., IV, 650; Graur, BL, V, 102), cf. it. intonicare, sp. entunicar, cu semantism diferit. Evoluţia semantică a rom. nu prezintă dificultăţi, cf. sp. encapotarse ‹ capote "pelerină" şi "îngrămădire de nori", entoldarse, şi celelalte ex. aduse de DAR. S-au dat alte soluţii, care nu par convingătoare: din lat. *innoctĭcāre (Giuglea, Cercetări lexicografice, 10; cf. Puşcariu, Dacor., I, 413), printr-o metateză care pare dificilă; din lat. *intonĭcāre "a începe să tune" (Drăganu, RF, II, 291; REW 4504a); sau din turco-tăt. tŭnek ‹ tün "noapte" (T. Hotnog, Arhiva, XXXIV, 206). Rămîne, totuşi, o problemă care pînă acum n-a fost explicată satisfăcător, şi anume legătura lui întuneca cu vb. întunerica, avînd acelaşi sens, şi cu întuneric (var. întunerec, înv. (un)tune(a)ric; mr. (î)ntunearic, megl. antuneric), s.n. (negură; înv., mulţime, puzderie). Acest ultim cuvînt se consideră der. de la tenĕbrĭcus (Puşcariu 896; REW 4484; Pascu, I, 129; Iordan, Dift., 114; Löwe 56; DAR) astfel încît întunerica ar proveni de la intenĕbrĭcāre, care este atestat în texte lat. med. Pare surprinzător, în acest caz, că întunerica nu coincide întîmplător cu întuneca, aşa cum presupun majoritatea filologilor; din aceste raţiuni, autorii Lexiconului de la Buda, Tiktin; Pascu, I, 130; şi G. Ivănescu, BF, II, 143 au preferat să considere că întuneca nu este decît o formă redusă de la întunerica, prin intermediul unei haplologii a lui *întunenecare › întunerecare. Această ipoteză nu pare naturală: forma *intuneneca nu putea asimila pe r › n, întrucît se sprijinea pe altă formă neasimilată, întuneric; iar, pe de altă parte, trebuie să admitem şi un tratament anormal al grupului lat. br din intenĕbrĭcāre (rezultatul său normal trebuia să fie ur). Der. întunecător, adj. (care întunecă); întunecos, adj. (lipsit de lumină; încurcat, încîlcit); întunecime, s.f. (lipsă de lumină, umbră; eclipsă; ignoranţă); întunecăciune, s.f. (înv., întuneric); întunerecime (var. întunereceală), s.f. (întuneric), întunericos, adj. (întunecos).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER