întuneca

întuneca
ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I. 1. tranz. şi refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦ refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura, 2. refl. (Despre corpuri cereşti; la pers. 3) A-şi pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦ tranz. fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦ refl. fig. A-şi micşora sau a-şi pierde capacitatea de a gândi. 3. refl. fig. A se posomorî; a se întrista. 4. refl. A se închide la culoare. – Probabil lat. in-tunicare "a acoperi cu o tunică".
Trimis de valeriu, 25.11.2006. Sursa: DEX '98

A (se) întuneca ≠ a (se) însenina, a (se) lumina
Trimis de siveco, 25.11.2006. Sursa: Antonime

ÎNTUNECÁ vb. 1. v. însera. 2. v. înnopta. 3. (înv.) a se îmbezna. (Un astru care se întuneca.) 4. v. înnora. 5. v. închide. 6. v. încrunta. *7. (fig.) a eclipsa, a umbri. (I-a întuneca pe toţi cu verva sa.)
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

ÎNTUNECÁ vb. v. întrista, mâhni, orbi, posomorî, tulbura.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

întunecá vb., ind. prez. 3 sg. întúnecă
Trimis de siveco, 25.11.2006. Sursa: Dicţionar ortografic

A ÎNTUNECÁ întúnec tranz. 1) A face să se întunece. 2) fig. A face să pălească (în faţa altui lucru); a pune în umbră; a eclipsa. /<lat. intunicare
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

A SE ÎNTUNECÁ mă întúnec intranz. 1) A se lăsa întunericul; a se face întuneric. Se întunecă. 2) A deveni mai închis la culoare. Faţa i s-a întunecat. 3) fig. (despre persoane) A deveni trist; a se întrista; a se posomorî. 4) (despre vedere, minte) A pierde din proprietatea de a percepe clar realitatea înconjurătoare; a se tulbura. /<lat. intunicare
Trimis de siveco, 25.11.2006. Sursa: NODEX

întunecá (întúnec, întunecát), vb.1. A (se) face întunecos, a (se) lipsi de lumină. – 2. A (se) umori, a face să nu mai vadă. – 3. A (se) posomorî, a (se) întrista. – 4. A (se) închide la culoare. – 5. (refl.) A se acoperi cerul de nori, a se înnora. – 6. (refl.) A se însera, a se înnopta. – Mr. antunic(are), megl. antunic(ari). lat. *intŭnĭcāre de la tŭnĭca (Densusianu, rom., XXXIII, 280; Byhan 25; Weigand, Jb., III, 26; Puşcariu 895; Candrea-Dens., 892; Densusianu, GS, V, 19; Spitzer, Dacor., IV, 650; Graur, BL, V, 102), cf. it. intonicare, sp. entunicar, cu semantism diferit. Evoluţia semantică a rom. nu prezintă dificultăţi, cf. sp. encapotarsecapote "pelerină" şi "îngrămădire de nori", entoldarse, şi celelalte ex. aduse de DAR. S-au dat alte soluţii, care nu par convingătoare: din lat. *innoctĭcāre (Giuglea, Cercetări lexicografice, 10; cf. Puşcariu, Dacor., I, 413), printr-o metateză care pare dificilă; din lat. *intonĭcāre "a începe să tune" (Drăganu, RF, II, 291; REW 4504a); sau din turco-tăt. tŭnektün "noapte" (T. Hotnog, Arhiva, XXXIV, 206). Rămîne, totuşi, o problemă care pînă acum n-a fost explicată satisfăcător, şi anume legătura lui întuneca cu vb. întunerica, avînd acelaşi sens, şi cu întuneric (var. întunerec, înv. (un)tune(a)ric; mr. (î)ntunearic, megl. antuneric), s.n. (negură; înv., mulţime, puzderie). Acest ultim cuvînt se consideră der. de la tenĕbrĭcus (Puşcariu 896; REW 4484; Pascu, I, 129; Iordan, Dift., 114; Löwe 56; DAR) astfel încît întunerica ar proveni de la intenĕbrĭcāre, care este atestat în texte lat. med. Pare surprinzător, în acest caz, că întunerica nu coincide întîmplător cu întuneca, aşa cum presupun majoritatea filologilor; din aceste raţiuni, autorii Lexiconului de la Buda, Tiktin; Pascu, I, 130; şi G. Ivănescu, BF, II, 143 au preferat să considere că întuneca nu este decît o formă redusă de la întunerica, prin intermediul unei haplologii a lui *întunenecareîntunerecare. Această ipoteză nu pare naturală: forma *intuneneca nu putea asimila pe rn, întrucît se sprijinea pe altă formă neasimilată, întuneric; iar, pe de altă parte, trebuie să admitem şi un tratament anormal al grupului lat. br din intenĕbrĭcāre (rezultatul său normal trebuia să fie ur). Der. întunecător, adj. (care întunecă); întunecos, adj. (lipsit de lumină; încurcat, încîlcit); întunecime, s.f. (lipsă de lumină, umbră; eclipsă; ignoranţă); întunecăciune, s.f. (înv., întuneric); întunerecime (var. întunereceală), s.f. (întuneric), întunericos, adj. (întunecos).
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • eclipsa — ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. tranz. 1. (La pers. 3) A întuneca total sau parţial un corp ceresc, interpunându se în calea razelor lui de lumină sau între el şi soare. 2. fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăşi pe… …   Dicționar Român

  • întunecat — ÎNTUNECÁT, Ă, întunecaţi, te, adj. 1. întunecos (1). 2. fig. Posac, trist, sumbru. 3. (Despre culori, p. ext. despre lucruri colorate) Care are o nuanţă închisă; închis. – v. întuneca. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  Întunecat ≠… …   Dicționar Român

  • tulbura — TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurităţi. ♢ refl. Vinul s a tulburat. ♦ refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomorî, a se strica. 2. tranz. şi refl …   Dicționar Român

  • obnubila — OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. Trimis de ana zecheru, 30.04.2004. Sursa: DEX 98  obnubilá vb., ind …   Dicționar Român

  • obscura — OBSCURÁ, obscurez, vb. I. tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînţeles. – Din fr. obscur. Trimis de laurap, 12.08.2004. Sursa: DEX 98  obscurá vb., ind. prez. 1 sg. obs …   Dicționar Român

  • posomorî — POSOMORÎ, posomorăsc, vb. IV. 1. refl. (Despre oameni sau despre faţa, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ♢ tranz. Vestea l a posomorât. ♦ A lua o înfăţişare severă; a se încrunta. ♦ fig. (Despre cer) A se acoperi cu nori; p. ext.… …   Dicționar Român

  • umbri — UMBRÍ, umbresc, vb. IV. 1. tranz. şi intranz. A face, a ţine umbră (I 1); a adumbri. 2. refl. (pop.) A sta la umbră (I 1), a se adumbri. 3. tranz. şi refl. A da sau a căpăta o nuanţă mai închisă; a (se) întuneca, a (se) închide. 4. intranz. şi …   Dicționar Român

  • înnegura — ÎNNEGURÁ, înnegurez, vb. I. 1. tranz. şi refl. A (se) acoperi cu negură, cu ceaţă; a (se) întuneca. ♦ fig. (Despre oameni, despre chipul sau despre privirea lor) A căpăta o expresie tristă; a se întuneca. – În + negură. Trimis de valeriu,… …   Dicționar Român

  • ebluisa — ebluisá vb. (sil. blu i ), ind. prez. 1 sg. ebluiséz, 3 sg. şi pl. ebluiseáză Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic  EBLUISÁ vb. I. tr. (Franţuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [ …   Dicționar Român

  • obtenebra — obtenebrá vb., ind. prez. 3 sg. obtenebreáză Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic  OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare] …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”