- tăciune
- TĂCIÚNE, tăciuni, s.m. 1. Rămăşiţă dintr-o bucată de lemn care a ars incomplet; cărbune sau lemn în faza de ardere fără flacără. ♢ expr. A nu avea nici tăciune în vatră = a fi foarte sărac. Nu-i ard (nici) tăciunii în vatră, se spune despre un om (sărac) căruia îi merge prost în toate, care nu izbuteşte nimic. 2. Boală a plantelor (cerealiere) provocată de o ciupercă parazită care se manifestă prin distrugerea totală sau parţială a părţilor atacate şi prin apariţia în locul acestora a unei pulberi de culoare neagră; cărbune. – Din lat. *titio, -onis.Trimis de RACAI, 07.12.2003. Sursa: DEX '98TĂCIÚNE s. 1. cărbune. (Lemnul aprins s-a făcut tăciune.) 2. (FITOP.) cărbune. (Plantă atacată de tăciune.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeTĂCIÚNE s. v. mălură.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimetăciúne s. m., pl. tăciúniTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficTĂCIÚN//E tăciunei m. 1) Rămăşiţă provenită din arderea incompletă a unui corp. 2) Cărbune care arde mocnit. ♢ Negru ca tăciuneele foarte negru. 3) Boală a unor cereale (porumb, grâu), caracterizată prin apariţia unei pulberi negre, provocată de o ciupercă parazită; cărbune. [Sil. -ciu-] /<lat. titio, tăciuneonisTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXtăciúne (-ni), s.m. – 1. Lemn ars pe jumătate. – 2. Mălură (Ustilago carbo). – Mr. tăciune, tucine, megl. tăciuni. lat. tĭtĭōnem (Puşcariu 1709; REW 8758), cf. it. tizzone, prov., cat. tizó, fr. tison, sp. tizón, port. tição. Pentru sensul 2, cf. calabr. tizzune, sp. tizón şi fr. charbon, it. carbone. Numele de tăciune pentru planta iarba lui Tatin (Symphitum officinale, cf. Bogrea, Dacor., I, 338) nu pare frecvent şi nici corect. – Der. tăciuna, vb. refl. (a creşte tăciunele); tăciunos, adj. (cu tăciune; ars, carbonizat).Trimis de blaurb, 17.02.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.