- surcea
- SURCEÁ, -ÍCĂ, surcele, s.f. Aşchie care sare când se ciopleşte sau când se taie un lemn, surcel; p. ext. vreasc, gătej, beţişor. – Refăcut din surcele (pl. lui surcel).Trimis de ionel, 13.09.2007. Sursa: DEX '98SURCEÁ s. 1. aşchie, surcică, ţandără, (pop.) zburătură, (reg.) puzderie, sfarghie, (Transilv.) salcă, (prin vestul Transilv.) sălângă, (Transilv.) scărâmbă, (prin Bucov.) sclepniţă, (Transilv. şi Mold.) scoarţă, (înv.) oţapoc. (Sare o surcea de la tăiatul lemnelor.) 2. (mai ales la pl.) v. vreasc.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimesurceá/surcícă s. f., g.-d. art. surcélei; pl. surcéleTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficsurceá (-éle), s.f. – Aşchie, vreasc, gătej. – var. surcel. Mr. surţel, surţeao, megl. surţǫl. lat. surcellus, var. vulgară a lui surcŭlus "creangă" (Cihac, I, 271; Koerting 9280; Densusianu, rom., XXXIII, 287; Puşcariu 1699; Iordan, Dift., 134; REW 8472), păstrat şi în it. din N sursel, sciorscel (Battisti, V, 3556). Rezultatul normal este surcel, de la al cărui pl. s-a format sing. actual. – Der. surceli, vb. (a tăia lemne, a strînge surcele).Trimis de blaurb, 12.02.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.