cioplaş — ciopláş, ciopláşe, s.n. (reg.) 1. înfieratul arborilor prin tăieturi (semne) pe trunchiul lor; cioplitură pe trunchiul unui arbore. 2. (sg. colectiv) lemnele cioplite în pădure, însemnate pentru a fi tăiate. Trimis de blaurb, 11.04.2006. Sursa:… … Dicționar Român
ciopli — CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuţit, aşchii dintr o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ spec. A sculpta. 2. tranz. fig. A aduce… … Dicționar Român
crestez — CRESTÉZ s. v. cioplitură, crestătură, dăl tuitură, scobitură. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime … Dicționar Român
crestătură — CRESTĂTÚRĂ, crestături, s.f. 1. Semn făcut prin tăiere, prin crestare; tăietură. 2. (La pl.) Procedeu al artei populare de ornamentare a lemnului prin cioplire, scrijelare sau crestare, folosit la elementele arhitectonice, la piesele de mobilier … Dicționar Român
dura — DÚRA1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de un lucru care se rostogoleşte sau se învârteşte repede. ♢ loc. adv. De a dura = peste cap, de a rostogolul, de a berbeleacul. ♢ expr. Dur în jos, dur în sus sau dur la deal, dur la vale sau dur… … Dicționar Român
dăltuitură — DĂLTUITÚRĂ, dăltuituri, s.f. (Rar) Scobitură, crestătură făcută cu dalta. [pr.: tu i ] – Dăltui + suf. tură. Trimis de ionel bufu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 DĂLTUITÚRĂ s. v. cioplitură. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime dăltuitúră … Dicționar Român
mărgea — MĂRGEÁ, ÍCĂ, mărgele, s.f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme şi culori diferite (înşirată pe aţă, cusută pe un veşmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) şirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberanţe ale pielii… … Dicționar Român
rofii — RÓFII s.f. pl. (pop.) Nume dat unor bube care apar uneori la copii, pe cap sau pe faţă, îndată după naştere. – cf. scr. r o h a v ciupit de vărsat . Trimis de cornel, 23.02.2004. Sursa: DEX 98 rófii s. f. pl. Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa … Dicționar Român
scobitură — SCOBITÚRĂ, scobituri, s.f. 1. Loc scobit într o suprafaţă, gaură, cavitate, adâncitură; săpătură. ♦ Văgăună. ♦ Parte scobită a unui obiect; 2. Lucrare în formă de şanţ executată într un zăcământ minier, cu scopul de a extrage mai uşor materialul … Dicționar Român
sculptură — SCULPTÚRĂ, sculpturi, s.f. 1. Ramură a artelor plastice care îşi propune să creeze imagini artistice în trei dimensiuni, prin cioplirea sau modelarea unui material. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei şcoli, unei epoci, unui popor sau unui… … Dicționar Român
