- suplini
- SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcţii sau în obligaţii, a ţine locul. ♦ A ţine loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipseşte; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin).Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98SUPLINÍ vb. a înlocui. (Pe timpul cât m-a suplini la catedră.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimesupliní vb. (sil. -pli-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 sg. şi pl. suplineáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA SUPLIN//Í supliniésc tranz. 1) (persoane sau obiecte) A schimba (într-o calitate), ţinând locul temporar; a substitui; a înlocui. 2) A întregi, adăugând ceea ce lipseşte; a completa; a complini. /<it. supplireTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXSUPLINÍ vb. IV. tr. 1. A ţine locul cuiva (care lipseşte). 2. A împlini o lipsă, a pune la loc; a completa. [P.i. -nesc. / < it. supplire, fr. suppléer, cf. lat. supplere – a umple din nou].Trimis de LauraGellner, 22.05.2007. Sursa: DNSUPLINÍ vb. tr. 1. a înlocui temporar pe cineva în funcţie, a ţine locul. 2. a adăuga ceea ce lipseşte, a împlini, a completa. (după it. supplire)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNsupliní (-nésc, -ít), vb. – A substitui, a înlocui. it. supplire adaptat la conjug. lui a împlini. – Der. suplinitor, adj. (care suplineşte). – cf. supleant, s.m., din fr. suppléant; der. supleanţă, s.f., din fr. suppléance.Trimis de blaurb, 11.02.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.