- suflare
- SUFLÁRE, suflări, s.f. 1. Acţiunea de a sufla şi rezultatul ei. ♦ Aerul respirat; fig. faptul de a trăi, de a exista. ♢ loc. adv. Într – o suflare = într-o clipă, foarte repede. ♢ expr. Fără (de) suflare = a) cu respiraţia oprită (ca urmare a unei stări psihice sau fizice neobişnuite), foarte uimit, speriat etc.; b) fără viaţă, mort. A-şi da suflarea (de pe urmă) = a muri. 2. Fiinţă, vieţuitoare; p. ext. oameni, lume, popor. 3. Adiere de vânt. – v. sufla.Trimis de RACAI, 07.12.2003. Sursa: DEX '98SUFLÁRE s. I. 1. v. respiraţie. 2. suflu. (Dintr-o suflare a făcut să zboare hârtia de pe masă.) 3. tragere. (suflare nasului.) 4. v. bătaie. 5. adiere, boare, pală, suflu, undă, (rar) scutur, (Olt.) reveneală. (Nu se simţea nici o suflare de vânt.) II. 1. v. poleire. 2. (tehn.) sablaj, sablare, sablat. (suflare unei piese metalice.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeSUFLÁRE s. v. animal, creatură, dobitoc, făptură, fiinţă, lighioană, lume, necuvântător, vietate, vieţuitoare.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimesufláre s. f. (sil. -fla-), g.-d. art. suflării; (respiraţii, procedee tehnice, adieri) pl. suflăriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSUFL//ÁRE suflareări f. 1) v. A SUFLA. 2) v. A RĂSUFLA. ♢ A-şi reţine suflarearea a întrerupe respiraţia. A i se tăia cuiva suflarearea a i se opri cuiva respiraţia (de spaimă, de mirare etc.). Fără (de) suflare mort. A-şi da suflarearea (de pe urmă) a muri. Într-o suflare foarte repede. 3) poet. Tot ce suflă, respiră (fiind viu); ceea ce are viaţă; vieţuitoare; vietate; fiinţă. ♢ Nici (o) suflare de om nimeni. [Sil. su-fla-] /v. a suflaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.