- abur
- ÁBUR, aburi, s.m. 1. Vapori de apă. 2. Ceaţă rară. 3. (Rar) Adiere. 4. fig. Suflare uşoară (a vântului), boare. – cf. alb. a v u l l.Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98ÁBUR s. vapori (pl.). (aburul este un agent termic.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeÁBUR s. v. miros.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeábur s. m., pl. áburiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficÁBUR aburi m. 1) pl. Vapori de apă. 2) Ceaţă rară. 3) fig. Suflare uşoară (de vânt); boare. 4) fig. rar Cantitate foarte mică. Un abur de... / cuv. autoht.Trimis de siveco, 20.11.2007. Sursa: NODEXábur (áburi), s.m. – 1. Vapori de apă – 2. (înv.) Sufletul animalelor necuvîntătoare, considerat în esenţă mecanic. – Mr. abur (ă). < lat. albūlus ("pată albă" în lat. med., cf. Thomas, Bull. Du Cange, V, 100), pe baza aspectului material al vaporilor de apă. Albulus s-a păstrat în it. avolo "mreană" (REW 328; Prati), fr. able (tte). Fonetismul nu pare să constituie vreo dificultate. Pierderea lui l, care apare şi în cuvintele citate, şi în fr. gabole < galbulus etc. (Thomas, Bull. Du Cange, V, 130; O. Deutschmann, Romanist. Jb. I, 144), pare a fi anterioară rom.; totuşi, trebuie să fi fost destul de tîrzie, pentru a împiedica pierderea lui b intervocalic. Acelaşi rezultat în alb. avulj. În general cuvîntul rom. este considerat autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9; anterior indoeuropenei după Lahovary 319), sau provenind din alb. (Cihac II, 714; Philippide, II, 605; DAR; Rosetti II, 108); acesta din urmă ar reprezenta un indoeurop. *a-vel-os (Jokl, Ling.-Kulturhist. Untersuchungen, 263) sau *abbra- (Meyer, alb. St., III, 81). S-a renunţat la der. de la vapor (Diez, II, 14; Philippide, II, 657) , ca şi cea de la un *vapulus (Philippide, Principii, 7; Pascu, I, 27; Arch. rom.., IX, 300), greu de admis. Explicaţia lui Densusianu, rom., 1898, p. 130, prin *abburire (în locul lui *abburare, cf. sp. aburar), este cu totul improbabilă, căci ideea de vapori nu se potriveşte cu cea de combustie; REW 15 şi DAR menţionează cu rezervă această ipoteză. Der. abura, vb. (a scoate aburi); aburat, adj. (umezit); abureală, s.f. (răsuflare; briză); aburi, vb. (a produce aburi; a exala; a răsufla); aburitor, adj. (care exală); aburiu, adj. (vaporos; albicios); aburos, adj. (vaporos), cuvînt creat de Odobescu, prin paralelismul it. vapore-vaporoso sau fr. vapeur-vaporeaux. Din rom., ngr. ἄμπρος (Meyer, Neugr. St., II, 74)Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.