- aburca
- ABURCÁ, abúrc, vb. I. tranz. şi refl. (reg.) A (se) urca, a (se) sui căţărându-se, a (se) căţăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – et. nec. cf. urca.Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98ABURCÁ vb. v. căţăra, cocoţa, ridica, sui, urca.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeaburcá vb., ind. prez. 1 sg. abúrc, 3 sg. şi pl. abúrcăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA ABURCÁ abúrc tranz. 1) A face să se aburce. 2) (greutăţi mari) A ridica, depunând eforturi mari. aburca sacul plin în spate. /Orig. nec.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE ABURCÁ mă abúrc intranz. A se urca cu greu; a se căţăra. aburca în copac. /Orig. nec.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXaburcá (-c, át), vb. – 1. A urca, a sui. – 2. A urca, a ridica. Dintr-un der. vulg. al lat. ŏrior, cf. urca. S-ar putea pleca de la *aboricare; însă dificultatea conservării lui b intervocalic este mare, aproape de nerezolvat. Se poate datora unei reduplicări, rezultat al unui b protetic *bŏrĭcāre de la *ŏrĭcāre, (precum *burere, bustum de la urere), sau al unei compuneri cu ad. Cealaltă ipoteză, emisă de Puşcariu, ZRPh., XXXI, 616 şi acceptată de DAR şi REW 606, pleacă de la lat. *arboricare < arbor. Explicaţia nu convinge, nu numai datorită ciudăţeniei imaginii, ci şi pentru că nu se ţine seama de evidenta identitate a lui aburca cu urca şi, prin urmare, de necesitatea de a le găsi o origine comună.Trimis de blaurb, 22.03.2006. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
