- speria
- SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. tranz. şi refl. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoşa. ♢ expr. (refl.) Se sperie şi de umbra lui, se spune despre o fiinţă foarte fricoasă. 2. tranz. A face ca o fiinţă sau un grup de fiinţe să se înfricoşeze (de o mişcare ori de o apariţie bruscă şi neaşteptată) şi să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuş. ♢ expr. A-şi speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. tranz. (fam.) A uimi (prin splendoare, frumuseţe, calităţi). ♢ loc. adj. şi adv. De speriat = ieşit din comun, uimitor; extraordinar. [pr. : -ri-a] – lat. *expavorere (< pavor).Trimis de LauraGellner, 15.06.2004. Sursa: DEX '98SPERIÁ vb. 1. a se teme, (înv.) a se stidi, (arg.) a se târşi. (Nu mă speria de nimic.) 2. v. îngrijora. 3. (prin Mold.) a se sâi. (Calul s-a speria.) 4. a (se) intimida, (rar) a (se) timora. (Îl speria greutatea rolului.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeSPERIÁ vb. v. uimi, ului.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimesperiá vb. (sil. -ri-a), ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. spérii, 3 sg. şi pl. spérie (sil. -ri-e), 1 pl. speriém; ger. speriínd (sil. -ri-ind)Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA SPERIÁ spérii tranz. A face să se sperie. speria lumea. ♢ speria cuiva somnul a alunga cuiva somnul. speria lupul cu pielea oii a încerca zadarnic să intimidezi pe cineva. [Sil. -ri-a] /<lat. espavorareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE SPERIÁ mă spérii intranz. A fi cuprins brusc de frică; a se înfricoşa. ♢ Se sperie şi de umbra lui se spune despre cineva foarte fricos. /<lat. espavorareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXsperiá (-ii, -át), vb. – A înspăimînta, a înfricoşa, a uimi, a fi surprins. – var. spăria, pers. I, speriu, spariu, spai(u). Mr. aspar, aspăreare, megl. spar, spărui, spăreari. Origine incertă. Pare să fie vorba de un lat. expavēre (Tiktin; REW 3036, art. suprimat), dar der. este dificilă (se presupune un rezultat spaiu › spariu ca în habet › are, sau o disimilare expavēre › *exparēre, care pare inadmisibilă). Fazele intermediare propuse de Cihac, I, 44 (lat. *expavĭlāre) şi de Candrea (lat. expavorare) par şi mai puţin convingătoare. Mai probabil e vorba de o confuzie între mai multe cuvinte lat., ca expārēre ‹ pārēre "a părea", sau experῑre "a experimenta". Uz general (ALR, I, 90), dar cu numeroase var. locale. Der. sperietoare, s.f. (momîie; paiaţă, pocitanie); sperietură, s.f. (speriat, uimire); sperios, adj. (fricos; timid); speriuş, s.n. (spaimă, frică).Trimis de blaurb, 09.01.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.