socoti

SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ refl. recipr. A ajunge la o înţelegere cu cineva asupra unei datorii, obligaţii etc. ♦ refl. recipr. fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la raspundere pe cineva; a se răfui. 2. tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenţiona. 3. tranz. şi refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualităţile; a (se) gândi. 4. Tranz şi refl. A-şi închipui. ♦ tranz. A fi de părere, a găsi de cuviinţă. 5. tranz. A lua în seamă; a aprecia, a preţui. ♦ tranz. şi refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [prez. ind. şi : (pop.) socót] – cf. ucr. s o k o t y t y.

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



SOCOTÍ vb. 1. (mat.) a calcula, (înv. şi pop.) a număra. (socoti cât fac 2 ori 2.) 2. (mat.) a număra. (socoti până la 10.) 3. a aprecia, a calcula, a estima, a evalua, a măsura, a preţui. (A socoti valoarea unui obiect.) 4. a aprecia, a calcula, a potrivi. (A socoti ceva din ochi.) 5. a chibzui, a (se) gândi, a judeca. (Să socoti cum e mai bine.) 6. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a gândi, a judeca, a opina. (Eu socoti că aşa trebuie să facem.) 7. a considera, a crede, a găsi, a vedea. (Această circumstanţă o socoti de bun augur.) 8. a considera. (Esop a socoti limba un mare rău.) 9. a considera, (fig.) a taxa. (Îl socoti drept mincinos.) 10. a se considera, a se crede, a se închipui, a se vedea, (pop.) a se ţine. (Se socoti inteligent.) 11. a bănui, a crede, a ghici, a gândi, a-şi imagina, a-şi închipui, a întrezări, a presupune, a prevedea, a şti, a visa, (rar) a prevesti, (înv. şi reg.) a nădăi, (reg.) a chibzui, a probălui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi socoti că se va întâmpla astfel?) 12. a crede, a presupune, (franţuzism) a prezuma, (reg.) a probălui, (înv.) a supoza. (socoti că vom pleca în două zile.) 13. a se răfui. (Lasă că ne socoti noi!)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



SOCOTÍ vb. v. analiza, aprecia, atribui, căuta, cerceta, cinsti, considera, examina, feri, investiga, îngriji, onora, păzi, preţui, respecta, stima, studia, urmări, vedea, veghea, vizita.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



socotí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. socoteáscă

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A SOCOT//Í socotiésc tranz. 1) A supune unui calcul; a determina printr-un calcul; a calcula. 2) A fi de părere; a găsi de cuviinţă; a gândi; a crede; a considera. 3) A preţui printr-o judecată favorabilă; a aprecia; a crede; a considera. 4) A interpreta în acelaşi mod; a trata întocmai. socoti ca pe un frate. 5) rar A pune pe seama (cuiva). /<lat. succutere

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE SOCOT//Í mă socotiésc intranz. 1) A plăti o datorie. 2) fig. A cauza un rău drept răsplată pentru prejudiciile aduse anterior; a se răsplăti; a se răfui; a se achita. /<lat. succutere

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



socotí (-tésc, -ít), vb. – 1. A număra, a calcula, a face calcule. – 2. A avea în vedere, a considera. – 3. A reflecta, a se gîndi bine, a privi. – 4. A fi de părere, a gîndi. – 5. A crede, a presupune, a presimţi, a bănui. – 6. A considera drept, a lua drept ..., a asemăna cu ... – 7. (înv.) A îngriji, a asista. – 8. (refl.) A-şi plăti notele, facturile. – 9. (refl., înv.) A se păzi, a se adăposti. – var. pers. I. socot. Origine incertă. Se consideră der. din mag. szokotálni, din sl. skotŭ "vită mică" (Roesler, rom. Studien, Leipzig 1871, 351; Cihac, II, 526; Şeineanu, Semasiol., 190; Tiktin; Candrea); dar istoria cuvîntului mag. nu este clară şi Edelspacher 22 îl consideră der. din rom. Numai ca o curiozitate poate menţiona der. propusă de Creţu 368 din se şi căuta. Der. socoată, s.f. (Trans., calcul); socoteală, s.f. (calculare, calcul; adunare; cont, notă de plată; plan, proiect; deliberare, reflecţie, motiv, explicaţie, grijă, sarcină;înv., raţiune, inteligenţă; înv., opinie, aviz, părere); socotinţă, s.f. (reflecţie, opinie, intenţie; înv., consideraţie, preţuire, stimă); socotit, adj. (calculat; moderat, măsurat); socotitor, adj. (calculator; înv., paznic, supraveghetor); nesocoti, vb. (a nu ţine cont, a subestima, a deprecia); nesocotinţă, s.f. (nechibzuinţă; uşurinţă, imprudenţă, inconştienţă); nesotit, adj. (lipsit de judecată, îndrăzneţ, grăbit; infinit, fără a socoti). Din rom. pare să provină rut. sokotyty "a păstra", sokotak "supraveghetor", sokotno "prevăzător" (Miklosich, Wander., 10; Miklosich, Fremdw., 126; Candrea, Elemente, 400), bg. sokotiti "a îngriji, a păzi", săs. sokotin, gesoketit.

Trimis de blaurb, 30.12.2008. Sursa: DER