- sminti
- SMINTÍ, smintesc, vb. IV. 1. refl. şi tranz. A-şi pierde sau a face să-şi piardă dreapta judecată; a înnebuni. ♢ expr. (tranz.) A sminti (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). 2. tranz. (pop.) A induce în eroare; a păcăli, a înşela. ♦ A împiedica pe cineva să facă ceva. 3. intranz. (reg.) A greşi. 4. tranz. (pop.) A mişca din loc, a clinti, a deplasa. ♦ A strica; a vătăma. ♦ fig. A răstălmăci spusele, cuvintele cuiva. – Din sl. sŭmensti, sŭmenton.Trimis de IoanSoleriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98SMINTÍ vb. v. înnebuni.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeSMINTÍ vb. v. acri, ademeni, altera, amăgi, clătina, clinti, contraface, corupe, decădea, deforma, denatura, deplasa, deprava, deranja, descompune, desfrâna, destrăbăla, dezarticula, disloca, escamota, falsifica, fermenta, greşi, incomoda, împuţi, înăcri, încânta, încurca, înşela, jena, luxa, măslui, minţi, mistifica, mişca, momi, muta, păcăli, păcătui, perverti, prosti, purta, răstălmăci, rătăci, scrânti, stingheri, stânjeni, strica, suci, supăra, trişa, tulbura, urni, vicia.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimesmintí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. smintésc, imperf. 3 sg. sminteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. sminteáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA SMINT//Í smintiésc tranz. 1) A face să se smintească; a scoate din minţi. 2) (obiecte stătătoare) A mişca din loc; a clinti; a urni. 3) pop. (persoane) A face să ia un neadevăr drept adevăr; a amăgi; a înşela. 4) (persoane) A împiedica să facă ceva. 5) A face să-şi piardă integritatea (lovind, sfărâmând); a strica; a vătăma. ♢ sminti în bătaie a bate tare. /<sl. sumensti, sumentonTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE SMINT//Í mă smintiésc intranz. A-şi pierde facultatea de a judeca normal; a-şi ieşi din minţi; a se aliena; a se scrânti; a înnebuni; a se zăpăci. /<sl. sumensti, sumentonTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXsmintí (-tésc, -ít), vb. – 1. A tulbura, a perturba, a deranja. – 2. A împiedica, a stînjeni, a jena. – 3. (înv.) A înşela, a induce în eroare. – 4. A aliena, a înnebuni. – 5. A distruge, a descompune, a strica, a anihila. – 6. A produce pagube, a păgubi. – 7. A bate, a ciomăgi, a snopi în bătaie. – 8. (Banat) A greşi, a se înşela. – 10. (refl.) A deveni nebun, a se scrînti. – Mr. mintescu, mintire "a tulbura". Megl. (s)mintés, (s)mintiri. sl. sŭmĕsti, sŭmĕtati, sŭmĕtiti "a tulbura" (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 352; Şeineanu, Semasiol., 211; Byhan 319; Berneker, II, 44; Rosetti, III, 58), probabil favorizat de coincidenţa cu minte. – Der. smintă (var. înv. smîntă), s.f. (Banat, Trans., greşeală; defect; pierdere); sminteală, s.f. (greşeală; defect; pierdere; obstacol; inconvenient; necaz; nebunie; bătaie, ciomăgeală); smintit, s.m. (nebun, s.n. Trans., terci de făină de porumb pentru pui); nesmintit, adj. (negreşit; adv., sigur). – cf. smîntînă.Trimis de blaurb, 27.12.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.