- sfii
- SFIÍ, sfiesc, vb. IV. refl. A fi reţinut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de ruşine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se ruşina de... – Din sl. svĕniti sen.Trimis de dante, 22.07.2004. Sursa: DEX '98SFIÍ vb. a se jena, a se ruşina, (înv. şi reg.) a se stânjeni, (înv.) a se scăndăli, a se stidi, (reg. fig.) a se teşi. (Hai, nu te sfii, spune!)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimesfií vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sfiésc, imperf. 3 sg. sfiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. sfiáscă; ger. sfiíndTrimis de siveco, 18.03.2009. Sursa: Dicţionar ortograficA SFI//Í sfiiésc tranz. A face să se sfiască; a ruşina; a jena. /<sl. svĕniti senTrimis de siveco, 02.01.2007. Sursa: NODEXA SE SFI//Í mă sfiiésc intranz. A fi cuprins de ruşine; a se ruşina; a se jena; a se stingheri; a se stânjeni. /<sl. svĕniti senTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXsfií (-iésc, -ít), vb. refl. – 1. A fi jenat, a se intimida, a se teme. – 2. A se ruşina, a se zăpăci. – var. Mold. sîi, sii şi der. sl. svĕniti sę, svĕnją sę (Tiktin; Candrea), cf. bg. svenjă se. – Der. sfială, s.f. (timiditate, teamă, ruşine); sfiicios (var. sfielnic, sfieţ), adj. (timid, retras, ruşinos); sfiiciune, s.f. (timiditate); sfiinţă, s.f. (înv., timiditate); sfiicios, adj. (timid).Trimis de blaurb, 08.12.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.