ruşina

RUŞINÁ, ruşinez, vb. I. 1. refl. A-i fi cuiva ruşine, a se jena. ♦ A se simţi stingherit, a se sfii. 2. tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (înv. şi pop.) A necinsti, a dezonora. – Din ruşine.

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



RUŞINÁ vb. v. sfii.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



RUŞINÁ vb. v. batjocori, înjosi, necinsti, silui, umili, viola.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ruşiná vb., ind. prez. 1 sg. ruşinéz, 3 sg. şi pl. ruşineáză

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A RUŞIN//Áruşinaéz tranz. 1) A face să se ruşineze. 2) înv. A face de ruşine; a acoperi de ruşine; a necinsti; a dezonora. /Din ruşine

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE RUŞIN//Á mă ruşinaéz intranz. A fi cuprins de ruşine; a fi lipsit de îndrăzneală; a se jena; a se sfii; a se intimida; a se stingheri; a se stânjeni. /Din ruşine

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



RUŞINÁ, ruşinéz, vb. I. ruşina (din roşí + suf. expresiv -ina, ca şi la clătí > clătiná, tâmpí > (în)tâmpiná, hâţâí > hâţâná sau împopoţá > împopoţoná, pare cea mai bună explicaţie; celelalte ipoteze obişnuiesc să se bazeze pe ruşine, reducându-se la un lat. *rosīnus = roz, lat. *russiōnem ori *rossiōnem sau la *ruşiciune (< roşí))

Trimis de tavi, 08.10.2004. Sursa: DER



RUŞINÁ, ruşinéz, vb. I. ruşina 2. tranz. fact. ruşina ♦ (Învechit şi arhaizant) A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. Se aduseră toţi vracii... rămaseră însă ruşinaţi, care n-avură ce-i face. – Na, c-a spart ghergheful! Ei, da m-ai ruşinat urât, măi badeo.

Trimis de tavi, 10.10.2006. Sursa: DLRLC



ruşiná (ruşinéz, ruşinát), vb. – 1. A se sfii, a se simţi încurcat. – 2. A se umple de ruşine, a-i fi ruşine. – 3. A umili, a înjosi. – Mr. aruşnedz. De la roşi "a face pe cineva să devină roşu" cu suf. expresiv -ina, ca clăti › clătina, tîmpi › (în)tîmpina, hîţîi › hîţîna, împopoţa › împopoţona etc. Această explicaţie a fost dată de Spitzer, BL, XIV, 49, şi pare cea mai bună. Celelalte ipoteze se bazează de obicei pe ruşine, care trimit la un lat. *rosῑnus "trandafiriu" (Puşcariu 1488; REW 7382); la lat. *russiōnem (Pascu, I, 43; Pascu, Beiträge, 12), sau *rosiōnem (Candrea); sau la *ruşiciune, de la roşi (Tiktin). Der. ruşine (mr. ar(u)şine, megl. ruşoni, istr. ruşire), s.f. (sfială, timiditate; jenă; ocară, batjocură; dezonoare, umilinţă); ruşinat, adj. (jenat; umilit); neruşinat, adj. (fără ruşine); neruşinare, s.f. (impudoare, necuviinţă); ruşinător, adj. (ruşinos); ruşinos, adj. (sfios); neruşinos, adj. (înv., obraznic).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER