- scânteie
- SCÂNTÉIE, scântei, s.f. 1. Particulă solidă incandescentă care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoţeşte o descărcare electrică, şi care se stinge foarte repede. ♢ expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primeşte o lovitură puternică (şi are senzaţia că vede scântei). A se învăţa (sau a se deprinde) ca ţiganul cu scânteia = a se deprinde cu răul. ♦ p. ext. Lumină slabă, de-abia întrezărită, cu sclipiri intermitente; licărire. 2. fig. Fapt în aparenţă neînsemnat care declanşează o acţiune, un sentiment etc. 3. fig. Părticică neînsemnată din ceva; fărâmă, pic. O scânteie de talent. [pr.: – te-ie. – var.: (înv.) schintéie s.f.] – lat. *scantillia (= scintilla).Trimis de IoanSoleriu, 18.04.2008. Sursa: DEX '98SCÂNTÉIE s. 1. (prin Transilv.) sicră, (înv.) segnetă. (Focul produce scânteiei.) 2. v. sclipire.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeSCÂNTÉIE s. v. fărâmă, fir, garoafă de câmp, garoafă sălbatică, garofiţă, pic, pică-tură, pişcătură, scânteioară, scânte-iuţă, strop.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimescântéie s. f., art. scântéia, g.-d. art. scântéii; pl. scântéiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSCÂNTÉ//IE scântéi f. 1) Particulă incandescentă desprinsă dintr-un corp sau dintr-o substanţă. ♢ scânteie electrică lumină intensă şi momentană care apare în timpul unei descărcări electrice. A se învăţa (sau a se deprinde) ca ţiganul cu scânteieia a se deprinde cu un lucru, mai ales rău. 2) Lumină slabă şi intermitentă; licărire. 3) fig. Indiciu neînsemnat care se poate manifesta sau intensifica. scânteie de talent. scânteie de nădejde. [ G.-D. scânteii; Sil. -te-ie ] /<lat. scantilliaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXscîntéie (-i), s.f. – Particulă incandescentă care sare din foc; licăr. – Mr. scînteal’e. lat. scintilla, prin intermediul unei forme ipotetice *scantilia (Puşcariu 1533; Pascu, Beiträge, 12; Philippide, II, 653; cf. REW 7220 şi Graur, BL, V, 113), care a fost explicat printr-o anumită contaminare sau analogie cu excandĕre (Puşcariu) sau cu alb. skendilje (Densusianu, rom., XXXIII, 285). lat. *scinta, forma primitivă a lui scintilla (Cihac, I, 244), pare îndoielnică. Scant- în loc de scint- nu pare greu de admis, cf. formele paralele scĭndŭla-scandŭla, sĭlvatĭcus-salvatĭcus, serica-*sarica etc. Der. scînteia, vb. (a scoate scîntei; a luci, a străluci); scînteiuţă, s.f. (focşor, văcariţă, Anagallis arvensis; bănuţ, Bellus perennis; plante, Gagea arvensis, Gagea pratensis); scînteioară, s.f. (focşor, văcariţă).Trimis de blaurb, 21.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.