binevoitor — BINEVOITÓR, OÁRE, binevoitori, oare, adj. (Adesea substantivat) Care are bunăvoinţă; amiabil. ♦ p.ext. Amabil, prietenos. [pr.: vo i ] – Binevoi + suf. tor. Trimis de paula, 27.03.2009. Sursa: DEX 98 Binevoitor ≠ răuvoitor, maliţios Trimis de… … Dicționar Român
duşmănos — DUŞMĂNÓS, OÁSĂ, duşmănoşi, oase, adj. Plin de duşmănie, de ură; ostil, răuvoitor, duşmănesc. – Duşman + suf. os. Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 Duşmănos ≠ prietenos Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime DUŞMĂNÓS adj. 1.… … Dicționar Român
elf — ELF, elfi, s.m. (În mitologia popoarelor germanice) Fiinţă supranaturală imaginată ca un pitic, binevoitor sau răuvoitor, care simbolizează forţele naturii (apa, focul, pământul etc.). – Din fr. elfe, germ. Elf. Trimis de LauraGellner, 02.02.2009 … Dicționar Român
răutate — RĂUTÁTE, (2, 3) răutăţi, s.f. 1. Caracteristică a omului rău, înclinare spre a face rău altora. ♢ loc. adv. Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie usturătoare, maliţios. 2. (pop.; mai ales la pl.) Slăbiciune, păcat, defect. 3. (concr.) Faptă… … Dicționar Român
rắu — (rea, pl. réi, réle), adj. – 1. Prost, hain, ticălos. – 2. Vătămător, dăunător, nefolositor, reprobabil, neruşinat. – 3. Crud, nedrept, cîinos. – 4. (adv.) Nefavorabil, neplăcut. – 5. (adv.) Mult. – 6. (s.n.) Neajuns, pricină de neplăcere. – 7.… … Dicționar Român
