- răspundere
- RĂSPÚNDERE, răspunderi, s.f. Faptul de a răspunde; obligaţia de a răspunde de îndeplinirea unei acţiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ♢ expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale, a cere cuiva socoteală. A avea simţ de răspundere sau simţul răspunderii = a fi conştient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvnă şi seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanţia (morală sau materială a) cuiva. ♦ (jur.) Consecinţă rezultată din neîndeplinirea unei obligaţii legale. – v. răspunde.Trimis de dante, 13.09.2007. Sursa: DEX '98RĂSPÚNDERE s. 1. v. îndatorire. 2. responsabilitate, (înv.) răspuns, răspunzătate. (Lucrează cu toată răspundere.) 3. v. sarcină.Trimis de siveco, 26.07.2008. Sursa: SinonimeRĂSPÚNDERE s. v. achitare, lichidare, onorare, plată, plătire, răspuns.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimerăspúndere s. f., g.-d. art. răspúnderii; pl. răspúnderiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficRĂSPÚNDER//E răspunderei f. Atitudine respon-sabilă de obligaţiile proprii; responsabilitate. Lucrează cu toată răspundereea. ♢ A purta răspundere a fi responsabil. A avea simţ de răspundere (sau simţul răspundereii) a-şi da seama de importanţa sarcinilor ce urmează a fi realizate. Lipsă de răspundere atitudine indiferentă faţă de obligaţiile proprii. A trage (sau a chema) pe cineva la răspundere a cere cuiva socoteală în faţa unor instanţe. Pe răspundereea cuiva pe garanţia cuiva. /v. a răspundeTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.