cont

CONT, conturi, s.n. 1. Socoteală scrisă alcătuită din două părţi (debit şi credit), care exprimă valoric, în ordine cronologică şi sistematică, existenţa şi mişcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată. ♢ Evidenţa acestor operaţii. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intenţiilor sale; a se justifica. A ţine cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. cf. germ. K o n t o.

Trimis de Joseph, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



CONT s. 1. (cont.) partidă. (Mijloc economic înscris în cont.) 2. seamă, socoteală, (fig.) spate, spinare. (Câte nu i se puneau în cont!)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



cont s. n., pl. cónturi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CONT conturi n. 1) Ansamblu de operaţii constând din debit şi credit, care exprimă valoric existenţa şi mişcarea unui mijloc sau proces economic într-o anumită perioadă de timp. cont bugetar. cont curent. cont personal. 2) Registru care conţine astfel de operaţii. ♢ A glumi (sau a face spirite) pe contul cuiva a lua în râs pe cineva; a-şi bate joc. A ţine cont de ceva a ţine seama de ceva; a lua în consideraţie. A da cuiva cont de ceva a da cuiva socoteală de ceva; a se îndreptăţi. Pe cont pro-priu din proprie iniţiativă şi pe răspunderea sa; din mijloace materiale personale. 3) Listă în care este trecut preţul unei consumaţii într-un local public. 4) Sumă de bani depusă la o casă de economii de o persoană. /<fr. compte

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



CONT s.n. 1. Fiecare dintre diviziunile operaţiilor contabile ale unei întreprinderi, constând în înregistrarea cheltuielilor şi a veniturilor pe o anumită perioadă. ♦ Evidenţa acestor operaţii. 2. A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor; a ţine cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare; pe cont propriu = pe proprie răspundere; independent. [< it. conto, germ. Konto, fr. compte].

Trimis de LauraGellner, 14.04.2006. Sursa: DN



cont (cónturi), s.n. – Socoteală. – var. (înv.) contă. it. conto sau germ. Konto, sau fr. compte (sec. XIX). – Der. conta, vb. (a socoti, a calcula); contabil, s.m., din fr. comptable; contabilitate, s.f., din fr. comptabilité; contuar (var. comptuar, înv. cantoră), s.n., din fr. comptoir, var. prin intermediul rus. kantora.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



CONT s. n. 1. operaţie contabilă cuprinzând cele două părţi (debit şi credit) care exprimă valoric (şi cantitativ) existenţa şi mişcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp. ♢ evidenţa acestei operaţii. 2. a trece în cont = a înscrie la rubrica datoriilor; a ţine cont (de ceva) = a lua în considerare; pe cont propriu = pe proprie răspundere. (< it. conto, germ. Konto, fr. compte)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN