răbui

răbui: RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. tranz. (reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – cf. germ. r e i b e n "a freca".

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

răbuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. răbuiáscă

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

A RĂBU//Í răbuiiésc tranz. reg. A unge cu răbuială. /<germ. reiben

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

răbuí (-uiésc, răbuít), vb. – (Mold.) A gresa, a unge, a da cu ceară. Probabil din germ. reiben "a freca" (Candrea). – Der. răbuială, s.f. (grăsime, ceară).

Trimis de blaurb, 17.11.2008. Sursa: DER

Игры ⚽ Нужно сделать НИР?

răbuială — RĂBUIÁLĂ, răbuieli, s.f. (reg.) 1. Acţiunea de a răbui şi rezultatul ei. 2. Unsoare preparată din păcură, cu care se ung unele obiecte de piele ca să se înmoaie. [pr.: bu ia ] – Răbui + suf. eală. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 … Dicționar Român
răbuire — RĂBUÍRE, răbuiri, s.f. (reg.) Acţiunea de a răbui şi rezultatul ei. – v. răbui. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 răbuíre s. f., g. d. art. răbuírii; pl. răbuíri Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografi … Dicționar Român
răbuit — RĂBUÍT, Ă, răbuiţi, te, adj. (reg.) Uns, dat cu răbuială (2). – v. răbui. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 … Dicționar Român

Academic Dictionaries and Encyclopedias