Dicționar Român. 2013.
mânecar — MÂNECÁR, mânecare, s.n. 1. Haină ţărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniţă sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. ar. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007.… … Dicționar Român
mânecuţă — MÂNECÚŢĂ, mânecuţe, s.f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Un fel de manşete (detaşabile) lungi până la cot, care se poartă peste mâneci, pentru a le proteja. [var.: (reg.) mânicúţă s.f.] – Mânecă + suf. uţă. Trimis de LauraGellner,… … Dicționar Român
naracliţă — NARÁCLIŢĂ s. v. mânecar, mânecuţă, rucaviţă. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime narácliţă, narácliţe, s.f. (înv.; mai ales la pl.) obiecte bisericeşti; rucaviţe (care se îmbracă pe braţ). Trimis de blaurb, 19.07.2006. Sursa: DAR … … Dicționar Român
răcodelie — răcodélie ( ii), s.f. – Lucru manual, obiect făcut de mînă. – var. rocodele, rogodele, rogoade. sl. rąkodĕlije (Tiktin). sec. XVII, înv. Ultimele var. se folosesc şi cu sensul de fructe, poame , probabil datorită confuziei cu roade. cf. Bogrea,… … Dicționar Român
rấncă — rîncă s.f. – Inel, cerc, postoroncă, gînj (gânj). sl. rąka mînă (Cihac, II, 278). cf. rîncaci. Este dubletul lui rochiţă, s.f. (sprijinul loitrei), în Trans., prin intermediul mag. rakonca (Scriban). – cf. răcodelie, rucaviţă. Trimis de blaurb,… … Dicționar Român
