- renunţa
- RENUNŢÁ, renúnţ, vb. I. intranz. A se lăsa de ceva, a întrerupe, a înceta de a mai face ceva; a părăsi de bunăvoie (ceva sau pe cineva). – Din fr. renoncer, lat. renuntiare.Trimis de RACAI, 18.11.2006. Sursa: DEX '98A renunţa ≠ a acceptaTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeRENUNŢÁ vb. 1. (jur.) a desista. (A renunţa la o pretenţie.) 2. v. abandona. 3. v. ceda. 4. v. dis-pensa. 5. a se priva, a-şi refuza. (Nu renunţa la nimic.) 6. a se lăsa, (pop.) a se lepăda. (A renunţa la fumat.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimerenunţá vb., ind. prez. 1 sg. renúnţ, 3 sg. şi pl. renúnţăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA RENUNŢÁ renúnţ 1. tranz. A nu mai dori; a înceta în mod voluntar (să mai vrea). A renunţat să participe. 2. intranz. 1) A înceta de a mai râvni (la ceva). renunţa la anumite privilegii. 2) A se retrage în mod benevol. renunţa la putere. 3) A înceta de a practica, de a exercita. renunţa la un drept. 4) A înceta de a mai întrebuinţa. renunţa la fumat. /Trimis de siveco, 26.10.2006. Sursa: NODEXRENUNŢÁ vb. I. intr. A părăsi (de bună voie ceva), a se lăsa de ceva. [P.i. renúnţ. / < lat. renuntiare, cf. fr. renoncer].Trimis de LauraGellner, 19.03.2007. Sursa: DNRENUNŢA vb. intr. a se lăsa de ceva, a părăsi (de bunăvoie ceva sau pe cineva). (< fr. renoncer, lat. renuntiare)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.