părinte

PĂRÍNTE, părinţi, s.m. 1. (La pl.) Tata şi mama. ♦ Fiecare dintre cei doi părinţi (1). ♢ (La pl.) Strămoşi, străbuni. 2. Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată. ♦ fig. Îndrumător, călăuzitor, protector spiritual. 3. fig. Fondator, întemeietor, iniţiator (al unei ştiinţe, al unei mişcări culturale etc.). 4. fig. (În limbajul bisericesc) Dumnezeu (ca protector al oamenilor).** Şef al religiei creştine, întemeietor sau conducător al Bisericii creştine. ♢ (Prea) sfântul părinte = papa. 5. fig. Preot. – lat. parens, -ntis.

Trimis de valeriu, 03.02.2004. Sursa: DEX '98



PĂRÍNTE s. 1. v. tată. 2. (la pl.) (fam.) bătrâni (pl.). (Ce fac părinteţii tăi?) 3. (la pl.) v. strămoşi (pl.). 4. v. preot. 5. (bis.) călugăr, monah. 6. v. Dumnezeu.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



părínte s. m., pl. părínţi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



PĂRÍN//TE părinteţi m. 1) Bărbat în raport cu copiii săi. 2) la pl. Tata şi mama. 3) mai ales la pl. Persoană care aparţine generaţiilor precedente; strămoş; străbun. 4) fig. Persoană care a pus temelia unui domeniu de activitate; întemeietor; fondator. 5) fig. (folosit şi ca adresare către un preot sau un călugăr) Îndrumător spiritual. /<lat. parens, părintetis

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



părínte (părínţi), s.m. – 1. Tată. – 2. Titlu de reverenţă pentru clerici. – 3. (pl.) Strămoşi; tata şi mama. – Mr. p(ă)rinte. lat. parentem (Puşcariu 1271; Candrea-Dens., 1338; REW 6233), cf. alb. prinţ, pl. përinthë (Philippide, II, 650), it., port. parente, prov., cat. paren, fr. parent, sp. pariente. Uz general (ALR, I, 151). – Der. părintesc, adj. (patern; familial); părinteşte, adv. (ca un părinte; cu dragoste); părinţie, s.f. (înv., paternitate).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER