pălăvatic

pălăvatic
PĂLĂVÁTIC, -Ă, pălăvatici, -ce, adj. (reg.) 1. Nemernic, ticălos. 2. Zănatic, uşuratic. ♦ (Substantivat) Persoană care vorbeşte anapoda, fără rost; palavragiu. – cf. bg. p a l a v "neastâmpărat".
Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

PĂLĂVÁTIC adj. v. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, ţicnit, ză-natic, zăpăcit, zurliu.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

PĂLĂVÁTIC adj., s. v. abject, infam, josnic, mişel, mizerabil, mârşav, nedemn, nele-giuit, nemernic, netrebnic, ticălos.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

PĂLĂVÁTIC s., adj. v. clănţău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vor-băreţ.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

pălăvátic adj. m., pl. pălăvátici; f. sg. pălăvátică, pl. pălăvátice
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужно решить контрольную?

Look at other dictionaries:

  • pălăi — PĂLĂÍ vb. v. agita, clătina, extinde, fâlfâi, flutura, întinde, lăţi, propaga, răspândi. Trimis de siveco, 23.01.2009. Sursa: Sinonime  pălăí ( ăésc, ít), vb. – 1. (Mold.) A arde cu flacără. – 2. A fîlfîi, a flutura. – var. pălui. Creaţie… …   Dicționar Român

  • flecar — FLECÁR, Ă, flecari, e, s.m. şi f. Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. ar. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  Flecar ≠ morocănos, taciturn, tăcut, ursuz… …   Dicționar Român

  • smintit — SMINTÍT, Ă, smintiţi, te, adj. (Adesea substantivat) Care şi a pierdut dreapta judecată sau care se comportă ca şi cum şi ar fi pierdut o; ieşit din minţi; nebun. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor ) Care denotă lipsă de judecată, nechibzuinţă,… …   Dicționar Român

  • ticălos — TICĂLÓS, OÁSĂ, ticăloşi, oase, adj., s.m. şi f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (înv.) (Persoană) care se găseşte într o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. mizerie , et. nec.) + suf.… …   Dicționar Român

  • vorbă — VÓRBĂ, vorbe, s.f. 1. Cuvânt. 2. Şir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. ♢ expr. Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = în adevăr, fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”