pălăi

PĂLĂÍ vb. v. agita, clătina, extinde, fâlfâi, flutura, întinde, lăţi, propaga, răspândi.

Trimis de siveco, 23.01.2009. Sursa: Sinonime



pălăí (-ăésc, -ít), vb. – 1. (Mold.) A arde cu flacără. – 2. A fîlfîi, a flutura. – var. pălui. Creaţie expresivă, care se bazează în acelaşi timp pe ideea de "a arde" şi pe cea de "a lovi", proprie lui "a păli" ca şi pe cea de mişcare ritmică, exprimată prin repetiţia pă-lă. Se foloseşte mai ales în formă triplată pălălăi, vb. (a arde; a flutura; a tremura; Olt., a turui, a bîrfi), cuvînt evident expresiv (Iordan, BF, II, 185), cf. tălălăi, bănănăi etc., pe care Pascu, suf., 200 îl reducea la pală. – Der. pălălaie, s.f. (flăcăraie; obiect exagerat de înalt); pălălău, s.n. (obiect foarte înalt; băţ, prăjină); pălăpăi, vb. (Olt., a arde), încrucişare cu pîlpîi; pălăurdi, vb. (Mold., a fugi, a scăpa, a se risipi ca fumul), cu un suf. care pare de origine ţig., pălăţoandră, s.f. (femeie stricată), cu suf. -oandră, cf. buleandră, fleandură, hoandră (Cihac, II, 239, îl explica prin ceh. palanda "pat" şi Philippide, Principii, 151, prin palat, fără îndoială înşelat de analogia aparentă cu curtezană ‹ curte), cuvînt rar care apare numai în vechile dicţionare; pălăurat, adj. (prost, ţicnit), în Banat; pălăvatic, adj. (ţicnit, trăznit; prost; bădăran), var. palavatic, coincide cu ngr. παλαβός, bg. palav (Scriban), rut. pulevatik (Candrea), fără să se poată hotărî pînă la ce punct depinde de ele. – cf. păli.

Trimis de blaurb, 23.01.2009. Sursa: DER