pupăză

PÚPĂZĂ, pupeze, s.f. 1. Pasăre insectivoră migratoare, cu penaj pestriţ, cu ciocul lung şi curbat şi cu o creastă de pene mari, portocalii, în vârful capului (Upupa epops). ♢ expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupăza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i cânta (cuiva) pupăza = a-i merge rău, a nu avea noroc. 2. fig. (fam.) Persoană flecară. ♦ Femeie îmbrăcată sau fardată strident; p. ext. femeie de moravuri uşoare. 3. (reg.) Colac (în formă de pasăre sau de cuib de pasăre). ♢ expr. Colac peste pupăză sau pupăză peste colac, se spune când peste un necaz deja existent vine altul (şi mai mare). – cf. alb. p u p ë z ë.

Trimis de ana_zecheru, 26.04.2004. Sursa: DEX '98



PÚPĂZĂ s. 1. (ornit.; Upupa epops) (glumeţ) cuc-armenesc. 2. (bot.; Orobus vernus) (reg.) pupăgioară, pupezele (pl.), pupezoi.

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



PÚPĂZĂ s. v. cicatrice, cocotă, curvă, femeie de stradă, gură, prostituată, semn, târfă, urmă.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



púpăză s. f., g.-d. art. púpezei; pl. púpeze

Trimis de siveco, 02.04.2009. Sursa: Dicţionar ortografic



PÚP//ĂZĂ pupăzăeze f. 1) Pasăre migratoare de talie mică, cu cioc lung, subţire şi puţin încovoiat, cu moţ stufos şi înalt (în evantai) pe cap şi cu penaj divers colorat. 2) fig. Femeie fardată sau îmbrăcată ţipător. 3) fig. fam. Persoană guralivă. 4) reg. Colac asemănător la formă cu o pasăre (sau cu un cuib de păsări). ♢ Colac peste pupăză v. COLAC. [G.-D. pupezei] /cf. alb. pupëzë

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



púpăză (púpeze), s.f. – 1. Pasăre migratoare (Upupa epops). – 2. Colac în formă de cuib. – 3. Specie de măzăriche (Orobus vernus). – 4. Ciocan de cioplitor. – 5. (Olt.) Cicatrice. – 6. (Olt.) Semnul dogarilor. – 7. Femeie fandosită, sclivisită. – 8. (arg.) Prostituată. – Mr. pupăză, megl. pupcă, pupează. De la pupă, cuvînt care apare numai în mr. (cf. megl. pupcă) şi care este o var. a lui pup, creaţie expresivă. S-a dat acest nume pupezei atît pentru moţul său (cf. alb. pupë "moţ", pupui "cocoaşă" şi fr. huppe "moţ" şi "pupăză"), cît şi pentru glasul ei (Tiktin), cf. gr. ἔποψ, lat. upupa, fr. huppe şi pupăi "a cînta pupăza", pupui "a pupăi". Oricum, formaţia pare să se fi creat în rom. prin ataşarea la un element expresiv iniţial a suf. -ză, care, în ciuda unanimităţii filologilor, nu este alb., căci a fost productiv în rom., cf. cinteză, fofează, sfîrlează, bogză ‹ boaghe, etc. Se consideră în general că primul element reprezintă lat. upupa, prin intermediul unei reducţii *pupa, şi că suf. indică un împrumut din alb. (Puşcariu 1403; Candrea-Dens., 1476; Densusianu, Bausteine, 475; Pascu, I, 149; Weigand, Jb., XVI, 74; Philippide, II, 730; Bogrea, Dacor., IV, 843; Puşcariu, Lr., 265; Rosetti, II, 121; cf. Graur, BL, V, 116). Der. din lat. *upupacea (Koerting 9910) este neverosimilă, cf. Densusianu, rom., XXXIII, 284. Diculescu, Elementele, 473, reduce sensul 2 la gr. ποπάς, -άδος, fără prea multă probabilitate. – Der. pupăzoi, s.m. (masculul pupezei); pupăza, vb. refl. (Trans., despre vedere, a se voala); împupăza, vb. (a se dichisi). Din rom. provin bg. pupŭza (Capidan, Raporturile, 218), şi probabil alb.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER