providenţă

providenţă
PROVIDÉNŢĂ s.f. (În concepţiile religioase) Înţelepciune supremă a divinităţii în conducerea lumii. ♦ (art.) Divinitatea, dumnezeirea, Dumnezeu. ♦ Grijă, milă, îndurare ca atribute ale divinităţii. ♦ fig. (Rar) Persoană sau împrejurare miraculoasă care contribuie la salvarea sau la fericirea cuiva. – Din lat. providentia, fr. providence.
Trimis de oprocopiuc, 02.12.2006. Sursa: DEX '98

PROVIDÉNŢĂ s. (bis.) 1. v. cer. 2. v. Dumnezeu.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

providénţă s. f., g.-d. art. providénţei
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

PROVIDÉNŢ//Ă providenţăe f. 1) rel. Forţă divină; divinitate; pronie; dumnezeire. 2) Concurs de împrejurări favorabile. 3) Persoană care favorizează salvarea sau fericirea cuiva. /<lat. providentia, fr. providence
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

PROVIDÉNŢĂ s.f. (În concepţiile religioase) Putere supremă a divinităţii în guvernarea lumii, puterea de a predetermina evenimentele spre binele oamenilor; Dumnezeu. ♦ Atribut al divinităţii; (p. ext.) sprijin, îndurare. ♦ (fig.) Cel care contribuie prin ajutorul său la salvarea cuiva. [cf. lat. providentia, it. provvidenza, fr. providence].
Trimis de LauraGellner, 19.02.2007. Sursa: DN

PROVIDÉNŢĂ s. f. 1. (în concepţiile religioase) putere supremă a divinităţii în guvernarea lumii, puterea de a predetermina evenimentele spre binele oamenilor. ♢ atribut al divinităţii; (p. ext.) sprijin, îndurare. 2. (fig.) cel care contribuie prin ajutorul său la salvarea cuiva. (< fr. providence, lat. providentia)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

providénţă (-ţe), s.f. – Voinţă supremă, dumnezeire. – var. înv. providenţie. lat. providentia (sec. XVIII). – Der. providenţial, adj., din fr. providentiel.
Trimis de blaurb, 27.10.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем написать курсовую

Look at other dictionaries:

  • providénţã — s. f., g. d. art. providénţei …   Romanian orthography

  • pronie — PRÓNIE s.f. (înv. şi pop.) Dumnezeire; Dumnezeu; Providenţă. – Din ngr. prónia. Trimis de RACAI, 11.08.2007. Sursa: DEX 98  PRÓNIE s. v. cer. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime  PRÓNIE s. v. atotp …   Dicționar Român

  • providenţial — PROVIDENŢIÁL, Ă, providenţiali, e, adj. Dat, trimis de providenţă; p. ext. care apare la momentul potrivit, printr o întâmplare favorabilă ieşită din comun; excepţional, deosebit. [pr.: ţi al] – Din fr. providentiel. Trimis de oprocopiuc,… …   Dicționar Român

  • cer — CER1, ceri, s.m. Arbore mare din familia fagaceelor, înalt până la 30 m, înrudit cu stejarul, cu scoarţa negricioasă, cu frunze pieloase, bogate şi cu fructele ghinde, foarte căutat ca lemn de foc (Quercus cerris). ♦ Lemnul acestui arbore,… …   Dicționar Român

  • promişlenie — promişlénie s.f. (înv.) pronie, providenţă. Trimis de blaurb, 01.11.2006. Sursa: DAR  promişlénie ( ii), s.f. – Providenţă. sl. promyšljenije (Tiktin). sec. XVII, înv. Trimis de blaurb, 27.10.2008. Sursa: DER …   Dicționar Român

  • providenţialism — PROVIDENŢIALÍSM s.n. Concepţie bazată pe credinţa în providenţă. [pr.: ţi a ] – Din fr. providentialisme. Trimis de oprocopiuc, 24.04.2004. Sursa: DEX 98  providenţialísm s. n. (sil. ţi a ) Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar… …   Dicționar Român

  • atotţiitorul — ATOTŢIITÓRUL s. art. v. atotputernicul, creatorul, divinitate, domnul, dumnezeire, dumnezeu, părinte, providenţă, puternicul, stăpânul, tatăl, ziditorul. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime …   Dicționar Român

  • dumnezeu — DUMNEZÉU, (rar) dumnezei, s.m. 1. Fiinţă supranaturală, considerată în credinţele religioase drept creatoare a lumii şi cea care determină destinul oamenilor. ♢ loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ♢ expr. Încotro (sau unde, cum)… …   Dicționar Român

  • fatalism — FATALÍSM s.n. Doctrină care consideră că toate evenimentele din viaţa oamenilor ar fi dinainte determinate de destin. ♦ Atitudinea omului fatalist. – Din fr. fatalisme. Trimis de RACAI, 13.01.2009. Sursa: DEX 98  FATALÍSM s. predestinare,… …   Dicționar Român

  • pocăi — POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. refl. 1. (În concepţiile religioase) A şi mărturisi păcatele săvârşite, a se căi şi a căuta să obţină iertare prin post şi rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remuşcări, a se căi pentru o faptă, o greşeală etc …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”