cer

CER¹, ceri, s.m. Arbore mare din familia fagaceelor, înalt până la 30 m, înrudit cu stejarul, cu scoarţa negricioasă, cu frunze pieloase, bogate şi cu fructele ghinde, foarte căutat ca lemn de foc (Quercus cerris). ♦ Lemnul acestui arbore, folosit drept combustibil. – lat. cerrus.

Trimis de valeriu, 22.10.2007. Sursa: DEX '98



CER², ceruri, s.n. 1. Spaţiu cosmic nesfârşit în care se află aştrii; (mai ales) parte din acest spaţiu văzută deasupra orizontului, care are o formă aparent emisferică; boltă cerească, firmament. ♢ expr. Sub cerul liber = în afara unei locuinţe, afară. Până-i cerul = niciodată. Ca cerul de pământ sau ca de la cer la pământ, se spune despre o deosebire extrem de mare între două lucruri, două puncte de vedere, două situaţii etc. A răscoli cerul şi pământul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (şi) cu pământul = a se ruga cu cea mai mare stăruinţă. A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neaşteptate; b) a nu putea înţelege; a fi străin de aceea ce se întâmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a picat (sau a căzut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprimă supărarea, ruşinea, uimirea cuiva în faţa unei situaţii neaşteptate (şi neplăcute). Nu s-o face gaură (sau bortă) în cer = n-o să fie cine ştie ce pagubă, n-o să se întâmple nici un rău. A făgădui (sau a promite) cerul şi pământul = a promite lucruri nerealizabile. ♢ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavităţii bucale, palatul bucal. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ♢ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. Rai¹, eden, paradis. ♢ expr. A fi (sau a se crede) în al şaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru. ♦ Putere divină, divinitate, providenţă. – lat. caelum.

Trimis de valeriu, 21.05.2008. Sursa: DEX '98



BRÂUL-CÉRULUI s. v. curcubeu.

Trimis de siveco, 22.01.2008. Sursa: Sinonime



CANDELA-CÉRULUI s. v. steaua polară.

Trimis de siveco, 22.10.2008. Sursa: Sinonime



CER s. 1. boltă, firmament, (rar) arc, boltire, (înv.) crug, crângul cerului, (fig.) tărie. (cerul e plin de stele.) 2. v. văzduh. 3. v. rai. 4. (bis.) divinitate, dumnezeire, pronie, providenţă. 5. (anat.) cerul-gurii = palat, boltă palatină, (înv.) păraţ.

Trimis de siveco, 29.10.2007. Sursa: Sinonime



ROCHIA-CÉRULUI s. v. rourică.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



ROUA-CÉRULUI s. v. mană-de-apă.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



cer (arbore) s. m., pl. ceri

Trimis de siveco, 21.05.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



cer (boltă, firmament) s. n., pl. céruri

Trimis de siveco, 25.01.2009. Sursa: Dicţionar ortografic



cérul-gúrii s. n., g.-d. art. cérului-gúrii

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



róua-cérului s. f.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CER¹ ceruri n. 1) Spaţiu infinit de deasupra pământului, ce pare a avea formă emisferică; bolta cerească; firmament. cer plin de stele. ♢ Sub cer pe pământ. În înaltul cerului la o înălţime foarte mare. Sub cerul liber în aer liber; afară. A fi departe ca cerul de pământ (sau ca cerul şi pământul) a constitui un contrast izbitor; a se deosebi foarte mult; a contrasta. A cădea (sau a pica) din cer a) a veni pe neaşteptate; b) a nu fi la curent cu ceea ce se petrece în jur. Nu pică din cer nu se obţine fără eforturi, fără muncă. A făgădui (sau a promite, a jurui) cerul şi pământul a făgădui lucruri irealizabile. Cât îi cerul şi pământul niciodată. cerul gurii peretele superior al cavităţii gurii; palatul bucal. 2) Înveliş gazos care înconjoară Pământul; atmosferă; aer; văzduh. ♢ cer senin atmosferă fără nouri. A ridica pe cineva până la cer (sau în slava cerului) a lăuda foarte mult pe cineva; a proslăvi; a glorifica. A fi (sau a se crede) în al şaptelea (sau în al nouălea) cer a avea o bucurie foarte mare; a fi foarte fericit. 3) (în credinţele religioase) Lăcaş al lui Dumnezeu. ♢ A se ruga cu cerul, cu pământul a ruga foarte tare (din tot sufletul); a implora. Împărăţia cerurilor raiul. Nedreptate strigătoare la cer nedreptate evidentă care provoacă revoltă. /<lat. caelum

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



CER² ceri m. Arbore mare, înrudit cu stejarul, având scoarţă groasă, frunze crestate şi fructul o ghindă, folosit drept combustibil. /<lat. cerrus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



CER¹- Element de compunere savantă cu semnificaţia "corn", "cornee". [var. cerat-, cherat-, cherato- (scris şi kerato-). / < gr. keras – corn].

Trimis de LauraGellner, 16.03.2008. Sursa: DN



CER²- v. cero-.

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN



cer (céruri), s.n. – 1. Spaţiu cosmic, în care se află aştrii. – 2. Palatul gurii. – 3. Baldachin la pat. – Mr., megl. şer, istr. cer. lat. caelum (Puşcariu 335; Candrea-Dens., 305; REW 1466; DAR); cf. alb. kjelj, it., sp. cielo, prov., cat., cel, fr. ciel, port. ceo. – Der. ceresc, adj. (celst, divin). Din rom. provine ţig. čero (Miklosich, Zig., 189), čeroros (cf. Wlislocki 79), ultima formă pe baza pl. ceruri.

Trimis de blaurb, 25.11.2008. Sursa: DER



cer (céri), s.m. – Varietate de stejar (Quercus cerri). – Mr. ţer, istr. cer. lat. cerrus (Meyer 220; Puşcariu 336; REW 1848; DAR); cf. alb. kjar (Philippide, II, 636), it. cerro (it. din sud cerza, cf. şi toponimul toscan Cerreto). Există şi în bg., sb., cer, slov. čer(a), cuvînt pe care Miklosich, Etym. Wb., 28 şi Berneker 123 îl consideră derivat direct din lat. (Cihac, II, 432 crede că rom. provine din sl.). Este posibil ca din rom. să derive mag. cser (Candrea, Elemente, 406). – Der. ceret, s.n. (stejăriş); ceroaică, s.f. (stejar de piatră, Quercus ilex).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



CHERAT(O)- / CHER(A)- / CERAT³(O)- / -CÉR elem. "corn, cornee"; "chitinos". (< fr. kérat/o/-, cér/a/-, cerat/o/-, -cère, cf. gr. keras,-atos)

Trimis de raduborza, 28.09.2007. Sursa: MDN