- pocăi
- POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. refl. 1. (În concepţiile religioase) A-şi mărturisi păcatele săvârşite, a se căi şi a căuta să obţină iertare prin post şi rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remuşcări, a se căi pentru o faptă, o greşeală etc. ♦ tranz. fact. A face pe cineva să-şi mărturisească păcatele sau greşelile şi să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creştine. – Din sl. pokajati sen.Trimis de oprocopiuc, 28.03.2004. Sursa: DEX '98POCĂÍ vb. 1. v. căi. 2. (bis.) a se căi, (înv.) a se spăsi.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimepocăí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pocăiáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA SE POCĂ//Í mă pocăiiésc intranz. 1) rel. A-şi recunoaşte păcatele făcute, cerând iertare de la providenţă. 2) A avea remuşcări; a regreta. 3) A deveni adept al anumitor secte religioase creştine. /<sl. pokajati senTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXpocăí, pócăi, vb. IV (înv.) a ciocăni.Trimis de blaurb, 04.10.2006. Sursa: DARpocăí (pocăiésc, pocăít), vb. refl. – 1. A se căi, a face penitenţă. – 2. (vb. activ) A duce la căinţă. sl. pokajati (Miklosich, Slaw. Elem., 37). – Der. pocăinţă (var. înv. poca(i)anie, pocanie), s.f. (regret, căinţă).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.