- preot
- PRÉOT, preoţi, s.m. Slujitor al unui cult religios, învestit cu dreptul de a oficia actele de cult; popă. ♦ fig. Cel care slujeşte un ideal, o învăţătură; apostol. ♢ Mare preot = conducătorul suprem al cultului (la vechii evrei, egipteni etc.). – Din lat. presbiterum.Trimis de RACAI, 02.07.2008. Sursa: DEX '98PRÉOT s. (bis.) părinte, popă, (livr.) păstor, sacerdot. (preot ortodox.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimepréot s. m., pl. préoţiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPRÉO//T preotţi m. 1) (mai ales în biserica ortodoxă) Slujitor al cultului; popă. 2) fig. Persoană care slujeşte cu devotament unui ideal, unei cauze; apostol. /<lat. praesbiterTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXpreót (préoţi), s.m. – Prezbiter, sacerdot. – var. mold. preut, Trans. preót. Mr. preftu, istr. prewt. lat. prĕbĭter, var. vulgară a lui prĕsbyter (Densusianu, Hlr., 126; Puşcariu 1375; Candrea-Dens., 1441; REW 6750), cf. alb. prift (Philippide, II, 651), vegl. prat, it. prete (abruz. préute), prov., v. fr. preire, cat. prévere. – Der. (toate cu var. mold.) preoteasă, s.f. (nevastă de preot); preoţi, vb. (a sluji ca preot); preoţie, s.f. (sacerdoţiu); preoţesc, adj. (sacerdotal); preoţeşte, adv. (ca preoţii); preoţime, s.f. (adunare de preoţi). Este dubletul lui presbiter, s.m., din lat., var. presviter, din ngr. πρεσβύτερος, der. protopresbiter, s.m. (protopop), din ngr. προτοπρεσβύτερος.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.