pipiric

PIPIRÍC, pipirici, s.m. (reg.) Om mic, slab şi pipernicit; stârpitură; prichindel, pitic. [var.: piperíg s.m.]

Trimis de gall, 13.07.2008. Sursa: DLRM



pipiríc (pipiríci), s.m. – Corcitură, stîrpitură. – var. pipiriu, piperig. Creaţie expresivă, cf. cicili, giugiuli, rut. pidpirka "stîrpitură" (după Candrea, rut. este etimonul rom.) ngr. πισπιρίγϰος "stîrpitură", sp. pipirigallo, pipiripao, pipiritaña etc. În Bucov. Este cuvînt identic cu pipirig (var. ţipirig), s.m. (stuf, Juncus effusus, Scirpus lacustris; rogoz, Heleocharis palustris; plantă ecvitacee, Equisetum hiemale), pe care Cihac, II, 242 şi Tiktin le trimit la papură, cu mică probabilitate, şi la pirpiriu, adj. (plăpînd, slăbănog), cu r infix, a cărui corespondenţă cu tc. pirpiri "grosolan" (Loewe 69; Tiktin; Candrea) teebuie să fie întîmplătoare. Der. pipiriguţ, s.m. (rogoz); pipiriguţă, s.f. (păiuş, Aira cespitosa); pipigioi, s.m. (Trans., măzăriche sălbatică, Orobus vernus); pipernici, vb. refl. (a se zgîrci, a se contracta; a se atrofia, a slăbi), în al cărui prin sens pare să fi intervenit o încrucişare cu piper, condiment (de la pir, plantă, după Tiktin; de la piper după Scriban); pipernicie, s.f. (zgîrceală, atrofie); pirnici, vb. (a slăbi); pirniceală, s.f. (aspect pipernicit); pierci (var. chirci, închirci), vb. (a se opri din creştere), cf. sgîrci, sbîrci. Pentru familia lui pirpiriu, cf. firfiriu, firfiric.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER