- patimă
- PÁTIMĂ, patimi, s.f. 1. Sentiment puternic şi violent care copleşeşte pe om, întunecându-i adesea dreapta judecată; p. ext. pasiune, iubire excesivă pentru ceva, pornire nestăpânită; suferinţă morală. ♦ Părtinire, parţialitate; duşmănie, ură. ♢ loc. adv. Cu patimă = pătimaş. 2. (înv. şi pop.) Suferinţă fizică, caznă, chin; boală. ♢ (În credinţa creştină) Patimile Mântuitorului = suferinţele îndurate de Isus Cristos. Săptămâna patimilor = săptămâna dinainte de Paşti; săptămâna mare. [var.: pátemă s.f.] – Din ngr. páthima.Trimis de valeriu, 15.10.2005. Sursa: DEX '98PÁTIMĂ s. 1. v. entuziasm. 2. v. pasiune. 3. nărav, pasiune, viciu, (fam.) boală. (A dat în patimă jocului de cărţi.) 4. iubire, pasiune. (patimă de bani.) 5. cusur, dar, defect, meteahnă, nărav, viciu, (pop. şi fam.) pârţag, (pop.) învăţ, (reg.) madea, natură, nărăvie, parfic, teahnă, (prin Bucov.) băsău. (Are patimă beţiei.) 6. v. părtinire. 7. v. chin. 8. v. tortură.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimePÁTIMĂ s. v. afecţiune, belea, boală, bucluc, dandana, încurcătură, maladie, martiraj, martiriu, mucenicie, năpastă, neajuns, necaz, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, supliciu.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimepátimă s. f., g.-d. art. pátimii; pl. pátimiTrimis de siveco, 27.03.2009. Sursa: Dicţionar ortograficPÁTIM//Ă patimăe f. 1) Sentiment de afecţiune puternică şi durabilă (pentru cineva sau ceva); pasiune; dragoste. 2) Obişnuinţă anormală nedirijată de voinţă şi de raţiune; viciu. A avea patimăa beţiei. 3) înv. Suferinţă fizică la care este supus cineva; caznă. ♢ Săptămâna patimăilor săptămâna dinaintea Paştilor; Săptămâna Mare. [G.-D. patimii] /<ngr. páthimaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXpátimă (pátimi), s.f. – 1. Pasiune, suferinţă, chin, martiriu. – 2. Maladie, boală. – 3. Pasiune, viciu. – Mr. pathimă. Mgr. πάθημα (Murnu 42; REW 6291). Der. din ngr. nu e posibilă fonetic (Pascu, Beiträge, 11). – Der. pătimaş, adj. (pasionat; bolnav); pătimi, vb. (a suferi); împătimi, vb. refl. (a trezi o pasiune; a se vicia); pătimitor, adj. (înv., pasiv); compătimi, vb., din fr. compatir adaptat la rom. pătimi; compătimitor, adj. (care compătimeşte).Trimis de blaurb, 27.03.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.