- nebun
- NEBÚN, -Ă, nebuni, -e, adj., subst. I. 1. adj., s.m. şi f. (Om) care suferă de o boală mintală; alienat, dement. ♢ expr. A fi (sau a umbla) nebun după cineva (sau după ceva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva; a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva. Eşti nebun? se spune pentru a arăta dezaprobare sau mirare, surpriză faţă de faptele sau de afirmaţiile cuiva. A (o) face pe nebunul = a-şi acorda o importanţă exagerată, a fi mereu mândru, cu nasul pe sus, nemulţumit. 2. adj., s.m. şi f. (Om) lipsit de judecată dreaptă, de raţiune; (om) nesocotit, necugetat, nechibzuit. 3. adj., s.m. şi f. (Fiinţă) neastâmpărată, zvăpăiată, vioaie. 4. adj. Care arată, trădează nebunie. II. adj. 1. Care nu are limite, margini, măsură; p. ext. enorm, extraordinar; groaznic, cumplit. Un lux nebun. 2. (înv. şi pop.) Care nu este bun; rău. III. s.m. 1. (Rar) Măscărici, bufon (la curţile suveranilor sau ale nobililor). 2. Piesă la jocul de şah. – Ne- + bun.Trimis de cornel, 08.06.2004. Sursa: DEX '98Nebun ≠ normalTrimis de siveco, 25.02.2005. Sursa: AntonimeMEI-NEBÚN s. v. mohor.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeNEBÚN adj. v. ameţitor, năucitor, uimitor, uluitor.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeNEBÚN adj., s. 1. adj., s. (med.) alienat, dement, descreierat, înnebunit, smintit, ţicnit, (livr. şi peior.) sonat, (pop. şi fam.) apucat, candriu, căpiat, deşucheat, strecheat, (înv. şi reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. şi Ban.) bolând, (Ban.) pălăurat, (Olt. şi Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrântit, ţăcănit. (O persoană nebun.) 2. adj. v. nebunesc. 3. adj. v. smintit. 4. adj. v. zburdalnic. 5. adj. v. cumplit. 6. adj. v. extraordinar.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeNEBÚN s. v. bufon, măscărici, paiaţă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimemei-nebún s. m.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficnebún adj. m., s. m., pl. nebúni; f. sg. nebúnă, g.-d. art. nebúnei, pl. nebúneTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficNEBÚN1 nebună (nebuni, nebune) 1) şi substantival (despre persoane) Care are tulburări psihice grave; care şi-a ieşit din minţi; alienat mintal; dement. ♢ nebun de cap se spune despre cineva care suferă de o boală mintală. Casă de nebuni spital de boli psihice. Eşti nebun? se spune pentru a-şi exprima dezacordul în legătură cu acţiunile, afirmaţiile sau cu intenţiile cuiva. A fi ca nebun a-şi pierde cumpătul (în urma unei emoţii). A fi (sau a umbla) nebun după cineva (sau după ceva) a-i plăcea cuiva cineva sau ceva nespus de mult. Nu te fă nebun! a) nu te face a nu pricepe; b) nu-ţi face de cap!; astâmpără-te! 2) fig. Care este lipsit de chibzuinţă în acţiuni; nesocotit; nesăbuit. Gând nebun. 3) şi adverbial Care vădeşte o putere de nestăvilit; deosebit de tare. Vântul bate nebun. /ne- + bunTrimis de siveco, 30.10.2008. Sursa: NODEXNEBÚN2 nebuni m. Piesă la jocul de şah. /ne- + bunTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.