- mătanie
- MĂTÁNIE, mătănii, s.f. (În unele practici religioase) 1. Îngenunchere şi înclinare a corpului până la pământ, în semn de veneraţie şi de pocăinţă. ♦ p. gener. Plecăciune adâncă în semn de respect; temenea, ploconeală. 2. (La pl.) Şirag de mărgele de os, de lemn etc. pe care călugării sau credincioşii mireni socotesc rugăciunile rostite. 3. (înv.) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană şi de care aceasta depinde din punct de vedere religios. [var.: métanie s.f.] – Din sl. metanija.Trimis de RACAI, 18.02.2007. Sursa: DEX '98MĂTÁNIE s. v. reverenţă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimemătánie s. f. (sil. -ni-e), art. mătánia (sil. -ni-a), g.-d. art. mătániei; pl. mătănii, art. mătăniile (sil. -ni-i-)Trimis de siveco, 07.01.2008. Sursa: Dicţionar ortograficMĂT//ÁNIE mătanieănii f. rel. 1) mai ales la pl. Îngenunchere şi înclinare a corpului înainte până la atingerea pământului cu capul (în semn de veneraţie sau de pocăinţă). A bate (sau a face) mătanieănii. 2) la pl. Şirag de mărgele pe care credincioşii (mai ales călugării) numără rugăciunile ce le rostesc. [G.-D. mătaniei; Sil. -ni-e] /<sl. metanijaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXmătánie (mătắnii), s.f. – 1. Genoflexiune, aplecare. – 2. Respect, ascultare. – 3. (pl.) Rozariu. var. metanie. Mr. mitane, megl. mitańă. ngr. μετάνοια, în parte prin intermediul sl. (bg., sb., cr.) metanije (Murnu 36; Tiktin; Conev 110; Berneker, II, 40; Vasmer, gr., 97). sec. XVII.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.