mânăstiresc — MÂNĂSTIRESC, EÁSCĂ adj. v. mănăstiresc. Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 mânăstirésc v. mănăstiresc Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic … Dicționar Român
monastic — MONÁSTIC, Ă, monastici, ce, adj. Mănăstiresc. ♦ De călugăr, propriu călugărului; călugăresc. – Din fr. monastique. Trimis de LauraGellner, 03.06.2004. Sursa: DEX 98 MONÁSTIC adj. v. călugăresc, mănăstiresc, monahal, monahicesc. Trimis de siveco … Dicționar Român
claustral — CLAUSTRÁL, Ă, claustrali, e, adj. (Livr) Mănăstiresc, monahal; ca de mănăstire. [pr.: cla us ] – Din fr. claustral, lat. claustralis. Trimis de ibogdank, 08.08.2003. Sursa: DEX 98 CLAUSTRÁL adj. v. călugăresc, mănăstiresc, monahal, monahicesc.… … Dicționar Român
călugăresc — CĂLUGĂRÉSC, EÁSCĂ, călugăreşti, adj. De călugăr (I); monahal. ♢ Ghiveci călugăresc = ghiveci fără carne, preparat cu ulei. – Călugăr + suf. esc. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 CĂLUGĂRÉSC adj. 1. (bis.) mănăstiresc, monahal,… … Dicționar Român
abaţial — abaţiál, ă adj. care aparţine unei abaţii. (< fr. abbatial, lat. abbatialis) Trimis de tavi, 08.01.2003. Sursa: MDN abaţiál adj. m., pl. abaţiáli; f. sg. abaţiálă, pl. abaţiále … Dicționar Român
monahal — MONAHÁL, Ă, monahali, e, adj. Care aparţine monahului, specific monahului sau vieţii de monah; călugăresc, monahicesc. – Monah + suf. al. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 MONAHÁL adj. 1. v. călugăresc. 2. călugăresc,… … Dicționar Român
monahic — MONÁHIC adj. v. călugăresc, mănăstiresc, monahal, monahicesc. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime … Dicționar Român
monahicesc — MONAHICÉSC, EÁSCĂ, monahiceşti, adj. Monahal. – Monah + suf. icesc. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 MONAHICÉSC adj. 1. v. călugăresc. 2. călugăresc, mănăstiresc, monahal, (livr.) claustral. (Viaţă monahicesc.) Trimis de siveco … Dicționar Român
monastiresc — MONASTIRÉSC, EÁSCĂ adj. v. mănăstiresc. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 … Dicționar Român
posluşnic — POSLÚŞNIC, posluşnici, s.m. 1. (În evul mediu, în Ţara Românească şi în Moldova) Slujitor boieresc sau mănăstiresc care era scutit de dări. ♦ p. gener. (înv.) Slujitor, servitor. 2. (înv.) Infirmier. [var.: (înv.) poslújnic s.m.] – Din sl.… … Dicționar Român