- mâneca
- MÂNECÁ, mấnec, vb. I. refl. şi intranz. (pop.) A se scula dis-de-dimineaţă; a pleca dis-de-dimineaţă; p. gener. a porni, a pleca. – lat. manicare.Trimis de LauraGellner, 26.05.2004. Sursa: DEX '98MÂNECĂ DE VÂNT s. v. manşă de vânt.Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimemânecá vb., ind. prez. 1 sg. mânec, 3 sg. şi pl. mânecăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA MÂNECÁ mânec intranz. pop. 1) A se scula în zorii zilei; a se trezi cu noaptea în cap. 2) A pleca dis-de-dimineaţă. /<lat. manicareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXmînecá (mấnec, mânecát), vb. – A se scula devreme. – Megl. mănicat "timpuriu." lat. manĭcāre (Densusianu, Hlr., 167; Puşcariu 1084; Candrea-Dens., 1118; REW 5300; Rosetti, I, 169), cf. alb. mëngoń, v. umbr. manecare (Gius. Mazzatinti, Poesie religiose del s. XIV, Bologna, 1881, 15). – Der. mînec, s.n. (rar, zori de zi); mînecare, s.f. (zori); mînecat, s.n. (zori; acţiunea de a mîneca); mînecătoare, s.f. (obicei folcloric în ajunul sărbătorii de Sf. Gheorghe).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.