mânecă

MẤNECĂ, mâneci, s.f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă braţul (în întregime sau în parte). ♢ expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a insista, a stărui (pe lângă cineva) pentru a obţine ceva; b) a atrage atenţia (cuiva) că minte sau exagerează. A (nu) se lăsa tras de mânecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. A o băga pe mânecă = a se speria (de consecinţele unei fapte săvârşite); a o sfecli. A scoate din mânecă = a inventa la repezeală o explicaţie, o soluţie etc. 2. (tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mânecă (1). 3. (înv.) Flanc, aripă a unei armate. [var.: (reg.) mấnică s.f.] – lat. manica.

Trimis de LauraGellner, 26.05.2004. Sursa: DEX '98



MÂNECĂ s. v. aripă, capăt, coastă, flanc, margine.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



mânecă s. f., g.-d. art. mânecii; pl. mâneci

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



MÂNE//CĂ mânecăci f. Porţiune a unor obiecte de îmbrăcăminte, care acoperă braţul (până la încheietura mâinii sau până în regiunea cotului). ♢ A da cu mânecăci largi a da din toată inima, cu multă bunăvoinţă. A nu se lăsa tras de mânecăci a nu se lăsa prea mult rugat. A o băga pe mânecă a fi speriat tare; a fi cuprins de frică. A-şi sufleca mânecăcile a se apuca cu toată seriozitatea de un lucru. Pe sub mânecă pe nevăzute; pe neobservate. A trage de mânecă (pe cineva) a) a ruga insistent; b) a da de înţeles că întrece măsura, că exagerează. [G.-D. mânecii] /<lat. manica

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



mînecă (mấneci), s.f. – Parte a îmbrăcămintei care acoperă braţul. – var. mînică. – Mr. mînică, megl. mǫnică. lat. mănĭca (Candrea-Dens., 1124; REW 5300; Pascu, I, 119), cf. alb. mëngë, it. manica, prov., sp., port. manga, fr. manche. – Der. mînecar, s.n. (tunică, veston, bluzon; manşon); mînecuţă, s.f. (mînecă; manşetă detaşabilă).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER