marcă

MÁRCĂ¹, mărci, s.f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaşte etc. ♦ Tip, model, inscripţie (care indică sursa) de fabricaţie. Marcă de automobil. ♢ loc. adj. De marcă = de calitate superioară. ♦ (înv.) Stemă; blazon, emblemă. ♢ loc. adj. (despre oameni) de seamă; marcant, distins. 2. Fisă de metal cu număr de ordine, cu care lucrătorii îşi dovedesc prezenţa la lucru sau pe care o lasă în schimbul uneltelor primite. 3. Piatră sau bucată de şină vopsită în alb, aşezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie, pentru a indica ramificaţia liniei ferate şi locul până unde pot înainta vehiculele fără pericol de ciocnire. 4. fig. Semn distinctiv, trăsătură specifică, însuşire caracteristică; particularitate. – Din ngr. márka, fr. marque. cf. germ. M a r k e.

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



MÁRCĂ², mărci, s.f. Unitate monetară principală în unele ţări europene. – Din germ. Mark.

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



MÁRCĂ³, mărci, s.f. 1. Nume dat în statul franc şi în Germania medievală comitatelor de frontieră, aflate sub guvernare militară. 2. Obşte sătească din Europa apuseană medievală, în care pământul arabil rămâne proprietate privată. – Din germ. Mark.

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



MÁRCĂ⁴, mărci, s.f. (adesea determinat prin "poştală") Mic imprimat emis de stat şi care, aplicat sau tipărit pe scrisori, pe unele colete etc., serveşte drept plată anticipată a transportului poştal. – Din germ. Marke.

Trimis de claudia, 01.10.2003. Sursa: DEX '98



MÁRCĂ s. timbru, (Ban.) ştamp, (Ban., Transilv., prin Maram. şi Bucov.) ştempel. (marcă poştală.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



MÁRCĂ s. v. semn.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



MÁRCĂ s. (ist.) (înv.) marchionat. (O marcă germană medievală de frontieră.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



MÁRCĂ s. v. armoarii, atribut, blazon, calitate, caracter, caracteristică, emblemă, insignă, însemn, însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, specific, stemă, trăsătură.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



márcă (semn distinctiv, unitate monetară, provincie de frontieră, timbru) s. f., g.-d. art. mărcii; pl. mărci

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



MÁRC//Ă¹ mărci f. 1) Semn de distinctiv aplicat pe un obiect sau pe un animal pentru a-l deosebi de altele sau pentru a-i indica anumite caracteristici. 2) Indiciu pus de întreprinderi pe produsele lor. marcăa fabricii. 3) Model de produs industrial. marcă de automobil. ♢ De marcă de calitate superioară. 4) înv. Emblema unei ţări; stemă. 5) Trăsătură specifică particulară; amprentă; pecete. marcăa talentului (cuiva). [G.-D. mărcii] /<ngr. márka, fr. marque

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



MÁRCĂ² mărci f. (cu sau fără determinativul poştală) Timbru emis de stat, care se aplică pe corespondenţă, servind drept plată a transportului poştal. [G.-D. mărcii] /<germ. Marke

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



MÁRCĂ³ mărci f. Unitate a sistemului monetar din unele ţări (Germania, Finlanda etc). [G.-D. mărcii] /<germ. Mark

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



MÁRCĂ¹ s.f. 1. Semn distinctiv, inscripţie etc. care se aplică pe un obiect, pe o marfă etc. ♦ Tip, model de fabricaţie. 3. Fisă metalică cu număr de ordine cu care muncitorii unei fabrici îşi marchează prezenţa la lucru. 4. Şină vopsită în alb, care arată punctul de intersecţie a două linii ferate. 5. (mat.) Etichetă (I,3) [în DN]. [pl. mărci. / < fr. marque, it. marca, rus. marka].

Trimis de LauraGellner, 11.06.2006. Sursa: DN



MÁRCĂ² s.f. Unitate monetară până in 1999 a unor ţări (Germania, Finlanda). [< germ. Mark].

Trimis de LauraGellner, 11.06.2006. Sursa: DN



MÁRCĂ³ s.f. Provincie în unele state feudale condusă de un margraf sau de un principe şi care avea rolul de a întări graniţele marilor imperii din evul mediu. [< germ. Mark].

Trimis de LauraGellner, 11.06.2006. Sursa: DN



MÁRCĂ¹ s. f. timbru poştal. (< germ. Marke)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



MÁRCĂ² s. f. 1. semn distinctiv, inscripţie etc. care se aplică pe un obiect, pe o marfă etc. ♢ tip, model de fabricaţie. o de marcă = a) (despre produse) de calitate; b) (despre oameni) important, celebru. 2. trăsătură specifică; particularitate. ♢ caracteristică a unei categorii sau unităţi gramaticale. 3. fisă cu număr de ordine cu care muncitorii îşi marchează prezenţa la lucru. 4. şină vopsită în alb care arată punctul de intersecţie a două linii ferate. 5. (inform.) număr, cuvânt asociat unei instrucţiuni care o deosebeşte de celelate instrucţiuni ale programului. (< ngr. marca, fr. marque, rus. marka)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



MÁRCĂ³ s. f. unitatea monetară a unor ţări (Germania, Finlanda). (< germ. Mark)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



MÁRCĂ⁴ s. f. (în evul mediu) provincie în unele state, condusă de un margraf sau de un principe. (< germ. Mark)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



márcă (mắrci), s.f. – Marcă, sigiliu. – Mr. marcă. it. marca, fr. marque, , cf. ngr. μάρϰα, bg., sb., rus. marka). – Der. marca, vb., din fr. marguer, it. marcare; marcant, adj. (notabil), din fr. marquant; marcher, s.m. (marcator), din fr. marqueur; marchetărie, s.f., din fr. marqueterie; remarca, vb. (a observa), din fr. remarquer; remarcă, s.f. (notă, observaţie), din fr. remarque; remarcabil, adj. (însemnat), din fr. remarquable; mar(c)graf (var. mar(c)grav), s.m., din germ. Markgraf.

Trimis de blaurb, 27.10.2008. Sursa: DER