licenţă

LICÉNŢĂ, licenţe, s.f. 1. Titlu obţinut la terminarea studiilor superioare, pe baza unui examen prin care se dobândeşte dreptul de a exercita profesiunea corespunzătoare studiilor făcute; examen dat pentru obţinerea acestui titlu; p. ext. diplomă care conferă acest titlu. 2. Autorizaţie dată de stat unei persoane pentru exercitarea unui negoţ special, pentru operaţii de import şi de export etc. 3. Contract prin care posesorul unui brevet de invenţie cedează cuiva dreptul de exploatare a invenţiei sale. 4. Atitudine, ţinută care depăşeşte limitele bunei-cuviinţe; lipsă de respect pentru formele obişnuite. 5. (În sintagma) Licenţă poetică = abatere uşoară de la regulile gramaticale ale limbii, cerută de necesitatea rimei, ritmului sau din dorinţa de a realiza o notă stilistică particulară. – Din fr. licence, lat. licentia.

Trimis de LauraGellner, 20.05.2004. Sursa: DEX '98



LICÉNŢĂ s. v. autorizaţie, brevet, imoralitate, impudoare, indecenţă, necuviinţă, neruşinare, obscenitate, patentă, permis, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate.

Trimis de siveco, 27.03.2009. Sursa: Sinonime



LICENŢĂ POÉTICĂ s. (STILISTICĂ) (înv.) slobozenie.

Trimis de siveco, 27.03.2009. Sursa: Sinonime



licénţă s. f., g.-d. art. licénţei; pl. licénţe

Trimis de siveco, 27.03.2009. Sursa: Dicţionar ortografic



LICÉNŢ//Ă licenţăe f. 1) Grad universitar obţinut după absolvirea studiilor superioare, care permite exercitarea profesiunii corespunzătoare. 2) Examen susţinut pentru a obţine acest grad universitar. 3) Diplomă care confirmă acest grad. 4) Permisiune oficială de a practica o anumită profesiune, de a importa sau de a exporta anumite mărfuri. 5) Autorizaţie în baza căreia posesorul unui brevet de invenţie cedează dreptul de exploatare a invenţiei altei persoane. 6) Brevet care acordă acest drept. 7) Lipsă de bună-cuviinţă; purtare lipsită de respect. 8): licenţă poetică abatere conştientă de la normele limbii literare, condiţionată de legile versificaţiei sau de necesitatea obţinerii unor efecte stilistice distincte. /<fr. licence, lat. licentia

Trimis de siveco, 27.03.2009. Sursa: NODEX



LICÉNŢĂ s.f. 1. (În trecut) Titlu obţinut în urma unui examen special susţinut la terminarea studiilor superioare, prin care se dobândea dreptul de a exercita profesiunea corespunzătoare studiilor; examen de licenţă; (p. ext.) diplomă care atestă acest titlu. 2. Purtare care întrece limitele bunei-cuviinţe. 3. (Rar) Învoire, permisiune. ♢ Licenţă poetică = abatere uşoară de la regulile gramaticale de pronunţare şi de scriere corectă a cuvintelor pentru a învinge o dificultate de versificaţie. 4. Contract de cedare a drepturilor de exploatare a unei invenţii. ♦ (Ieşit din uz) Autorizaţie pentru exercitarea unui anumit comerţ, a unei anumite industrii sau pentru a importa şi exporta mărfuri, dată de stat unui particular. [< fr. licence, it. licenza, lat. licentia].

Trimis de LauraGellner, 04.10.2006. Sursa: DN



LICÉNŢĂ s. f. 1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acordă dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obţinerea acestui titlu; diploma obţinută. 2. contract prin care posesorul unui brevet de invenţie acordă unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica invenţia sa. 3. autorizaţie dată de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comerţ, a unei anumite industrii sau pentru a importa şi exporta mărfuri. 4. atitudine, purtare care întrece limitele bunei-cuviinţe; lipsă de respect pentru formele obişnuite. 5. figură retorică prin care oratorul îndrăzneşte să arate preopinenţilor că e just ceea ce ei resping eronat. o licenţă poetică = abatere uşoară de la regulile de pronunţare şi scriere corectă a cuvintelor, din necesităţi prozodice. (< fr. licence, lat. licentia)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN