- iuţi
- IUŢÍ, iuţesc, vb. IV. 1. tranz. şi refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Îşi iuţeşte paşii. ♦ refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuţit. 2. refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia uşor. 3. tranz. şi refl. A da sau a căpăta un gust înţepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuţit. – Din iute.Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98IUŢÍ vb. 1. v. grăbi. 2. v. înteţi. 3. v. accelera. 4. v. ardeia.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeIUŢÍ vb. v. căli, oţeli.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeiuţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. iuţésc, imperf. 3 sg. iuţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iuţeáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA IUŢ//Í iuţiésc tranz. 1) A face să se iuţească. 2) (produse alimentare) A trata cu un condiment iute; a ardeia. /Din iuteTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE IUŢ//Í mă iuţiésc intranz. 1) (despre acţiuni, fenomene) A creşte în intensitate; a deveni mai iute. Vântul s-a iuţit. 2) (despre oameni) A se mişca mai iute; a deveni mai vioi. 3) (despre unele produse alimentare) A pierde proprietăţile pozitive sub influenţa agenţilor exteriori, căpătând un gust iute; a se strica; a se altera; a se înăcri. /Din iuteTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.