- imputare
- IMPUTÁRE, imputări, s.f. Acţiunea de a (se) imputa şi rezultatul ei; reproş, mustrare, învinuire. ♦ (concr.) Măsură prin care se dispune reţinerea din câştigul unui angajat sau cooperator a despăgubirilor pentru paguba cauzată de acesta instituţiei sau întreprinderii unde lucrează; sumă care trebuie plătită pentru această pagubă; imputaţie. – v. imputa.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98IMPUTÁRE s. 1. v. reproş. 2. admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, morală, mustrare, observaţie, reproş, (pop. şi fam.) beşteleală, muştruluială, ocară, (înv. şi reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) şmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învăţătură, preobrăzitură, probozire, răpşte, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (imputare pe care a primit-o l-a potolit.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeimputáre s. f., g.-d. art. imputării; pl. imputăriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficIMPUT//ÁRE imputareări f. 1) v. A IMPUTA. 2) Dezaprobare verbală adresată cuiva în semn de nemulţumire (pentru fapte sau vorbe reprobabile); reproş; bănuială; dojană; mustrare. [G.-D. imputării] /v. a imputaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXIMPUTÁRE s.f. Acţiunea de a (se) imputa şi rezultatul ei; imputaţie. [< imputa].Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN
Dicționar Român. 2013.