- imputa
- IMPUTÁ, impút, vb. I. tranz. şi refl. impers. 1. A (i se) reproşa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituţii, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98IMPUTÁ vb. v. reproşa.Trimis de siveco, 14.10.2007. Sursa: Sinonimeimputá vb., ind. prez. 1 sg. impút, 3 sg. şi pl. impútăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA IMPUTÁ impút tranz. 1) (acţiuni sau fapte reprobabile) A atribui ca învinuire; a reproşa. 2) (persoane) A obliga să plătească o imputaţie. /<fr. imputer, lat. imputareTrimis de siveco, 15.05.2007. Sursa: NODEXIMPUTÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) atribui cuiva purtări, fapte urâte, nepotrivite. 2. tr. A obliga pe cineva să plătească o sumă de bani ca despăgubire pentru o pagubă adusă unei instituţii în cadrul unei funcţii deţinute de acea persoană. [P.i. impút, 3,6 -tă, var. împuta vb. I. / < fr. imputer, cf. lat. imputare].Trimis de LauraGellner, 25.04.2005. Sursa: DNIMPUTÁ vb. I. tr., refl. a(-şi) reproşa purtări, fapte reprobabile. II. tr. a obliga pe cineva să plătească o sumă de bani pentru compensarea unui prejudiciu, a unei lipse în gestiune etc. (< fr. imputer, lat. imputare)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNimputá (imputát, imputát), vb. – 1. A face pe cineva răspunzător de o pagubă. – 2. A reproşa. – 3. A insulta, a ocărî. lat. imputāre (Puşcariu 796; Candrea-Dens. 828; REW 4324; DAR; Rosetti, I, 173). Este cuvînt înv., care abia dacă supravieţuieşte în cîteva regiuni, fiind înlocuit de dubletul neol. imputa, din fr. imputer. – Der. împutăciune, s.f. (înv., ceartă, dispută); împutător, adj. (înv., injurios).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.