- fulger
- FÚLGER, fulgere, s.n. 1. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor. ♢ Şedinţă (sau miting) fulger = şedinţă (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment important. Telegramă fulger = telegramă transmisă (în schimbul unei suprataxe) mai repede decât telegramele obişnuite. ♢ loc. adj. şi adv. Ca fulgerul (sau ca un fulger) = cu iuţeala fulgerului, iute, scurt; subit. ♢ Fulger globular = fulger cu aspectul unui glob de foc de culoare alb-albăstruie sau roşiatică, care se deplasează relativ încet sub influenţa curenţilor de aer, dispărând brusc, cu sau fără explozie. ♢ Fulger electronic = bliţ. – lat. fulger (=fulgur, -is).Trimis de zaraza_joe, 13.09.2007. Sursa: DEX '98FÚLGER s. (MET.) (rar) străfulgerare, (pop.) scăpărare, scăpărat, (reg.) sfulger, (înv. şi pop. fig.) săgeată. (Un fulger apare pe cer, va ploua.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimefúlger s. n., pl. fúlgereTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografictren-fúlger s. n.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficFÚLGER fulgere n. Fenomen atmosferic care constă dintr-o descărcare electrică, însoţită de o lumină vie, produsă foarte repede şi pentru scurt timp. ♢ Ca fulgerul foarte repede. /<lat. fulgerTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXfúlger (fúlgere), s.n. – 1. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori. – 2. Străfulgerare, scăpărare. – 3. Varietate de cucută (Cuscuta epithymum). – Mr. (sfulgu). lat. fŭlgĕr, în loc de fŭlgur, formă atestată (Puşcariu 666; Candrea-Dens., 669; Densusianu, Hlr., 137; REW 3555; DAR; Graur, R. phil., 1937, 273), cf. it. (folgore), prov. folzer, fr. foudre. Cuvîntul mr. cere un lat. *fŭlgus. Der. fulgera, vb. (a produce fulgere), din lat. fulgerare (Puşcariu 667; Candrea-Dens., 671; REW 3556; DAR), cf. it. fulgorare (‹ lat. fulgurare); sfulgera, vb. (a produce fulgere), probabil var. a cuvîntului anterior (după Candrea-Dens., 673, de la un lat. *exfŭlgerāre); străfulgera, vb. (a produce fulgere); fulgerat, s.n. (pulsaţie, înţepătură; boală nedeterminată a vitelor); fulgerat, adv. (rapid, ca fulgerul); fulgerător, adj. (iute ca fulgerul); fulgerătoare, s.f. pl. (Banat, zilele de la 16 la 18 ianuarie, numite şi Cercovii de iarnă); fulgerătură, s.f. (fulger; înţepătură; epilepsie); sfulgerătură, s.f. (boală a mieilor); fulgereşte, adv. (rapid).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.