- fuior
- FUIÓR, fuioare, s.n. Mănunchi de cânepă, de in, meliţat şi periat, gata de tors; p. ext. mănunchi de borangic sau de lână. ♢ expr. (pop.) A-şi lua ale trei fuioare = a pleca; a-şi lua catrafusele. A ţine fuior cu cineva = a nu se lăsa intimidat de cineva. ♦ Pânză de cânepă sau de in. [pr.: fu-ior] – et. nec.Trimis de zaraza_joe, 18.04.2008. Sursa: DEX '98fuiór s. n. (sil. fu-ior), pl. fuioáreTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficFUI//ÓR fuioroáre n. 1) Mănunchi de fibre (de cânepă, de in), pregătit a fi tors. 2) rar Pânză de cânepă sau de in. [Sil. fu-ior] / Orig. nec.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXfuiór (fuioáre), s.n. – 1. Mănunchi de cînepă sau de lînă gata de tors. – 2. Cînepă în general. – Mr., megl. ful’or. Origine incertă. Probabil din lat. fŏliola, dim. de la fŏlium "foaie". Rezultatul normal, fuioară, conservat în Mold., a fost înlocuit de un sing. analogic, format pe baza pl. Semantismul pare a se explica, fie prin forma caracteristică a sculului sau fuiorului, fie prin sensul de "ghirlandă" atestat pentru lat. folia, cf. sp. copo. Această ipoteză pare de preferat der. din lat. *folliolus, de la follis (Puşcariu 664 şi Conv. lit., XXXV, 821; Puşcariu, ZRPh., XXVII, 742; Candrea-Dens., 616; Pascu, I, 86; REW 3421; DAR; Densusianu, GS, II, 317; Rosetti, I, 167), al cărui semantism este dificil de explicat, cel puţin tot atît cît cel al ipotezei anterioare. Scriban propune *fŭnĭolus, în loc de fŭnĭcŭlus, care ar lăsa fără explicaţie formele dialectale.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.