mot

mot- Rădăcină expresivă care arată ideea de "măciulie" sau de "obiect rotund" în general. Creaţie spontană, cf. bot. – Der. motan, s.m. (pisoi, cotoi), pentru al cărui semantism cf. sp. morro (de la mîţă, după Cihac, II, 204; de la un lat. *maritanŭs, după Creţu 338; imitator al glasului pisicii, după Tiktin; de la motoc cu schimb de suf., după Candrea şi Scriban); motîntan (var. motîntoc), s.m. (nătăfleţ); motoc, s.m. (motan), pe care Cihac, II, 189 îl confundă cu motcă, cf. cotoc (după Iordan, Dift., 214 şi Scriban, din rut., rus. motok, dim. de la mot "fuior"); motocel, s.m. (pisoi; minge, moţ; plantă); moţochină, s.f. (baros, ciocan); moţochinos, adj. (căpăţînos); motocol, s.n. (Bucov., minge); mototol, s.n. (minge; ghemotoc; nătăfleţ); mototoli, vb. (a boţi, a cocoloşi); motofleaşcă, s.f. (arg., gură, plisc); motolog, s.m. (tont, nătăfleţ); motoflete, s.m. (tont, nătărău); motoşcă (var. motoaşcă, motîlcă, modîlcă), s.f. (minge,; umflătură), ultimele var., probabil prin încrucişare cu gîlcă; motroaşcă, s.f. (Trans., umflătură); motroc, s.m. (Trans., prost): motrună, s.f. (Mold., femeie încotoşmănată, varietate de pere şi de prune), pe care Scriban îl leagă în mod echivoc de lat. matrona; motocoşi, vb. (Trans., a boţi, a răvăşi, a perturba); motroşi (var. mitroşi, mătrăşi), vb. (a zvîrli în dezordine; a se strica; a şterpeli, a fura). Legăturile încercate între aceste cuvinte şi termeni străini nu sînt concludente: mototol, legat de sl. motati sę " a se agita" (Cihac, II, 189) sau motati "a depăna" (Tiktin); motîlcă, cu bg. motaja "a depăna" (Conev 97). Pentru motîlcă, cf. motîrcă, metearcă. cf. moţ, moacă, morman, mozoc, mont.

Trimis de blaurb, 05.05.2008. Sursa: DER