- fugi
- FUGÍ vb. 1. a alerga, a goni, (înv. şi reg.) a cure, (reg.) a (se) încura, (Bucov.) a scopci. (Calul fugi.) 2. a se căra, (fam.) a se cărăbăni, a se mătrăşi, a o şterge, a o tuli. (Au fugi de la locul faptei.) 3. v. refugia. 4. v. evada. 5. v. dezerta. 6. a dispărea, (pop.) a lipsi, (fig.) a o şterge. (fugi din faţa mea!) 7. v. feri. (fugi din calea lui!) 8. v. sustrage.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimefugí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugíndTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA FUGÍ fug intranz. 1) A se deplasa cu viteză; a alerga. 2) A alerga pe urmele cuiva. 3) A ocoli în fel şi chip; a se eschiva. 4) A pleca întrerupând orice relaţii. 5) fig. (despre timp, fenomene naturale) A trece foarte repede. Timpul fuge. Norii fug. 6) (despre deţinuţi) A scăpa prin fugă (şi pe ascuns); a evada. fugi din închisoare. 7) fam. (despre lichide) A da în foc. /<lat. fugireTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXfugí (fúg, fugít), vb. – 1. A alerga, a o lua la goană. – 2. A evada, a scăpa din. – 3. A curge, a se scurge, a trece. – 4. A evita, a ocoli. – Mr. fug, fudzu, fudzită, megl., istr. fug. lat. fŭgῑre, în loc de clasicul fŭgĕre (Puşcariu 662, Candrea-Dens., 665; REW 3550; DAR), cf. alb. fugoń, it. fuggire, fr. fuir, sp. huir, port. fugir. cf. fugă.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.