fugire

FUGÍ, fug, vb. IV. intranz. 1. A se deplasa cu paşi repezi, a se mişca iute într-o direcţie, a merge în fugă¹; a alerga, a goni. ♢ expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva îşi pierde echilibrul şi este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când îsi pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte şi despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. "după") A urmări în fugă¹, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ♢ expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-şi mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admiraţie, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-şi putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori) 2. fig. (Despre vreme sau despre unităţi de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin faţa ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (şi pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deţinut) a evada; (despre un ostaş) a dezerta. ♢ expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se ştie unde). ♦ (Despre îndrăgostiţi) A-şi părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ♢ expr. (fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie aşa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. "de") A se sustrage, a se eschiva, a evita. ♢ expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – lat. pop. fugire (=fugere).

Trimis de zaraza_joe, 14.01.2009. Sursa: DEX '98



FUGI interj. pleacă!, (pop.) tiva!, (prin nord-estul Olt.) tiutiu!

Trimis de siveco, 20.01.2008. Sursa: Sinonime