fugă

FÚGĂ¹, fugi, s.f. 1. Deplasare cu paşi mari şi repezi; alergare, goană. ♢ loc. adv. Din (sau în) fugă sau (reg.) de-a fuga = în timp ce fuge, fugind; p. ext. în grabă, în treacăt, fără o examinare mai atentă. Pe fugă = repede, grăbit. Cu fuga = imediat, fără amânare. În fugă (sau în fuga) mare = fugind foarte repede. În fuga calului (sau cailor) = în galop. Într-o fugă = fugind tare şi fără oprire. ♢ expr. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fugă = a goni, a alunga, a fugări. A o lua (sau a o rupe) la fugă sau a o rupe de-a fuga = a porni în goană. A (o) ţine numai (într-)o fugă = a alerga întruna, fără întrerupere. O fugă (bună de cal) = o distanţă nu prea mare, cât poate fugi, fără oprire, un om sau un cal. ♦ (Adverbial; în forma fuga) Repede, degrabă. 2. Părăsire grabnică (şi uneori pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie. 3. Înclinare spre axa galeriei a montanţilor unei armături sau ai unui cadru în formă de trapez. – Din lat. fuga.

Trimis de RACAI, 21.11.2003. Sursa: DEX '98



FÚGĂ², fugi, s.f. Formă muzicală polifonică pe două sau mai multe voci, în care o melodie expusă de o voce este reluată pe rând de celelalte voci şi dezvoltată după legile contrapunctului. – Din it. fuga.

Trimis de zaraza_joe, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



FÚGĂ s. 1. alergare, alergătură, goană, (Bucov.) scopcă, (înv.) repeziş, repezitură. (S-o ţii tot într-o fugă.) 2. goană, viteză, (fig.) zbor. (Mergi la el în fugă şi adu-l aici.) 3. v. alergătură. 4. v. refugiu. 5. v. evadare.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



fúgă (alergare, melodie) s. f., g.-d. art. fúgii; pl. fugi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



FÚGĂ¹ fugi f. 1) Deplasare grăbită şi cu paşi mari. ♢ Din (sau în) fugă a) în treacăt; b) superficial. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fugă a fugări pe cineva; a alunga. 2) Plecare grăbită şi pe furiş dintr-un loc pentru a scăpa de o primejdie. /<lat. fuga

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



FÚGĂ² fugi f. Compoziţie muzicală polifonică, din mai multe voci care se succed, melodia fiind reluată pe rând şi dezvoltată după legile contrapunctului. /<it. fuga

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



FÚGĂ s.f. Compoziţie muzicală polifonică în care vocile se succedă, repetând fiecare melodia dezvoltată după legile contrapunctului. [< it. fuga, cf. fr. fugue < lat. fuga – urmărire].

Trimis de LauraGellner, 27.06.2006. Sursa: DN



FÚGĂ s. f. compoziţie muzicală polifonică în care vocile se succedă, repetând fiecare melodia dezvoltată după legile contrapunctului. (< it. fuga)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



fúgă (fúgi), s.f. – 1. Alergare, goană. – 2. Cursă. – 3. Părăsire grabnică, evadare. – 4. (adv.) Iute, rapid, în goană. – Mr., megl. fugă, istr. fuge. lat. fŭga (Puşcariu 663; Candrea-Dens., 667; REW 3548; DAR), cf. it., cat., sp., port. fuga. – Der. fuga, vb. (Trans. de Vest, a alunga), care ar putea reproduce şi lat. fugare (DAR), cf. mr. fugare, sp. fugar; fugaci, adj. (iute la fugă, rapid), care poate reprezenta şi lat. fŭgācem (Candrea-Dens., 688; DAR; cf. împotrivă Graur, BL, II, 10), dar care este mai curînd un der. cu suf. -aci, ca trăgaci, stîngaci, etc.; fugar, adj. (fugitiv); fugar, s.m. (fugit, evadat; armăsar; potîrniche albă, Tetrao lagopus); fugarnic, adj. (fugitiv), creaţie poetică şi artificială); fugaş, s.m. (fugitiv); fugăreţ, adj. (iute la fugă), prin transpunere a fr. fougueux , înv.; fugos, adj. (iute la fugă); fugău, s.m. (potîrniche albă, Tetrao lagopus; varietate de ţînţar, Hydrometra paladum), cu suf. -ău (după ipoteza puţin probabilă a lui Drăganu, Dacor., V, 362, din încrucişarea lui fugi cu mag. fogoly "prizonier"). cf. fugi.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER