Dicționar Român. 2013.
fluiera — FLUIERÁ, flúier, vb. I. intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinaţie (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ♢ Compus: fluieră vânt s.m. invar. = om care îşi pierde… … Dicționar Român
fluierător — FLUIERĂTÓR, OÁRE, fluierători, oare, adj., s.f. 1. adj. Care fluieră. 2. s.f. Fluier (2). 3. s.f. Plantă erbacee cu flori galbene verzui şi cu fructe bace roşii (Tamus communis). [pr.: flu ie ] – Fluier + suf. ător. Trimis de LauraGellner,… … Dicționar Român
fluierătură — FLUIERĂTÚRĂ s. 1. fluier, fluierat, şuier, şuierat, şuierătură. (Se aude o fluierătură prelungă.) 2. (rar) signal, (pop.) ţignal. (fluierătură unui vardist.) Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime fluierătúră s. f., g. d. art.… … Dicționar Român
fâşcâit — fâşcâít, s.n. (reg.) fluierat, şuierat. Trimis de blaurb, 08.05.2006. Sursa: DAR … Dicționar Român
sâc — interj. Cuvânt, de obicei repetat şi însoţit de gestul lovirii pumnilor unul de altul, prin care cineva îşi exprimă satisfacţia răutăcioasă pentru un necaz al altuia. [var.: sic interj.] – cf. tc. s i k. Trimis de IoanSoleriu, 18.07.2004. Sursa:… … Dicționar Român
şuera — şuerá ( r, át), vb. – A fluiera, a vîjîi. – var. şuiera şi der. – Mr. şuir, şiur, şuirare. lat. sῑbĭlāre (Cihac, I, 276; Puşcariu 1674; REW 7890), trecut la sῑbŭlāre (Du Cange; cf. sivorare, sec. XIV, în Kuun 56 şi Pascu, I, 168, Pascu, Arch. rom … Dicționar Român
ţiu — ŢIU1 interj. (Adesea repetat) 1. Cuvânt care imită un sunet prelung, ascuţit, cu rezonanţă metalică. 2. Exclamaţie cu care se îndeamnă caii la mers. – Onomatopee. Trimis de valeriu, 07.05.2003. Sursa: DEX 98 ŢIU2, ţiuri, s.n. (reg.) 1. Unealtă… … Dicționar Român
