şuera

şuerá (-r, át), vb. – A fluiera, a vîjîi. – var. şuiera şi der. – Mr. şuir, şiur, şuirare. lat. sῑbĭlāre (Cihac, I, 276; Puşcariu 1674; REW 7890), trecut la sῑbŭlāre (Du Cange; cf. sivorare, sec. XIV, în Kuun 56 şi Pascu, I, 168, Pascu, Arch. rom., XVII, 266 care dă această formă ca ipotetică), cf. friul. sivilá, prov., cat. siular, sp. silbar. – Der. şuer, s .n. (fluierat, fluierătură), deverbal; şuerător, adj. (care şuieră); şuerătură, s.f. (şuierat, şuier); şuerătoare, s.f. (fluier). – cf. şui.

Trimis de blaurb, 06.02.2009. Sursa: DER