ţiu

ŢIU¹ interj. (Adesea repetat) 1. Cuvânt care imită un sunet prelung, ascuţit, cu rezonanţă metalică. 2. Exclamaţie cu care se îndeamnă caii la mers. – Onomatopee.

Trimis de valeriu, 07.05.2003. Sursa: DEX '98



ŢIU², ţiuri, s.n. (reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuţită ca o daltă, cu care se fac găuri în gheaţă pentru pescuit, se desprind blocurile de gheaţă etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. 3. Târnăcop de oţel, de forma unei bare cu secţiune a pătrată, ascuţită la capete şi puţin arcuită, folosit de mineri. – et. nec.

Trimis de valeriu, 07.05.2003. Sursa: DEX '98



ŢIU s. v. târnăcop.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ţiu/ţiu-ţíu interj.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ţiu s. n. [pron. ţiu], art. ţíul; pl. ţíuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ŢIU interj. 1) (se foloseşte pentru a reda un sunet ascuţit şi prelung cu rezonanţă metalică). 2) (se foloseşte pentru a imita strigătul unor păsări). /Onomat.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ţíu interj. – Imită zgomotul vibraţiei sau al flexiunii, al încovoierii. – var. ţîu, şi der. Creaţie expresivă, cf. fiu. – Der. ţiu, s.n. (secure mică; daltă); ţiui, vb. (a şuiera, a fluiera, a vibra; a suna; a zornăi; a hurui, a bîzîi în urechi), var. ciui, cf. it. ciuire "a chiţăi şoarecii"; ţiuitură, s.f. (fluierat, şuierat); ţiuit, s.n. (şuierat); ţiuitoare, s.f. (hîrîitoare, huruitoare); ţîu, s.n. (Banat, talangă).

Trimis de blaurb, 20.03.2009. Sursa: DER