- ţiui
- ŢIUÍ, ţíui, vb. IV. intranz. 1. A produce un sunet prelung, ascuţit, cu rezonanţă metalică. ♢ expr. A(-i) ţiui cuiva în urechi (sau în creieri) sau a-i ţiui cuiva urechile (sau urechea etc.) = a avea impresia de vâjâială (în urechi sau la cap). 2. (Despre păsări) A scoate sunete prelungi (şi stridente). [pr.: ţi-u-i. – prez. ind. şi: ţiuiesc] Ţiu1 + suf. -ui.Trimis de valeriu, 07.05.2003. Sursa: DEX '98ŢIUÍ vb. 1. a piui, a şuiera, a vâjâi, (reg.) a ţistui. (Glonţul i-a ţiui pe la ureche.) 2. a-i suna, a-i vui. (Îi ţiui urechile.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimeţiuí vb. (sil. ţi-u-), ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. ţíuie, imperf. 3 sg. ţiuiáTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA ŢIUÍ ţíui intranz. 1) (despre obiecte care străbat aerul sau despre fenomenele naturii) A produce un zgomot prelung şi ascuţit; a şuiera. Gloanţele i-au ţiuit pe lângă ureche. ♢ A-i ţiui (cuiva) în urechi (sau în cap) ori a-i ţiui (cuiva) urechile (sau urechea) a avea (din cauza oboselii, bolii) senzaţia unui sunet ascuţit şi continuu. 2) (despre păsări sau despre puii lor) A scoate sunete prelungi şi stridente caracteristice speciei; a scoate ţiuituri; a face "ţiu-ţiu". [Sil. ţi-u-] /ţiu + suf. ţiuiuiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.